Traian Basescu a refuzat preluarea rolului de presedinte asa cum fusese definit de Ion Iliescu – de "mediator" intre diversele aripi ale oligarhiei care devoreaza, de doua decenii bune, statul roman. A preferat rolul "jucatorului", al politicianului dispus sa incerce sa cladeasca ceva – un ceva care sa poata echivala, eventual, in final, cu o mostenire. In prezent insa, marea problema a presedintelui rezida in faptul ca o buna parte din "greii" partidului sau nu se prea grabesc sa construiasca sau sa augmenteze nimic – cu exceptia propriilor averi, fireste, sau, cel mult, a carierelor lor. Radu Berceanu vestea deunazi ca absorbtia fondurilor UE pentru domeniul infrastructurii este utopica in conditiile lipsei de cofinantare din partea statului roman, drept pentru care putem conchide ca si mult visatele autostrazi de-a lungul si de-a latul tarii tot utopie raman – cel putin pe parcursul ministeriatului sau.
PDL se prezinta ca o formatiune complet privata de o structura decizionala transparenta, aspect care explica intrucatva si ascensiunea fulgeratoare a lui Honorius Prigoana, considerat demn de o candidatura intr-un colegiu din inima Capitalei. In afara de gafele sale verbale, Prigoana jr s-a distins pana acum strict gratie avutiei si influentei politice parentale. In atare conditii, PDL ar fi trebuit sa constientizeze ca o victorie electorala a tanarului i-ar crea ulterior mult mai multe probleme decat infrangerea sa.
Mai determinant pentru soarta partidului ramane insa modul in care se va transa conflictul din Ilfov, unde parlamentarii si alesii locali ai PDL s-au revoltat deschis impotriva deciziei lui Emil Boc de a-l numi prefect pe un protejat al lui Gabriel Oprea, amenintand in cele din urma chiar cu demisia in bloc. Pedelistii ilfoveni vor fi considerat, probabil, ca viitorul partidului se prezinta cat se poate de sumbru in conditiile in care membrii sai ajung sacrificati de dragul unei intelegeri parlamentare cu "independentii" cazoni ai lui Oprea.
Putinii pedelisti care de-a lungul anilor au preferat totusi sa-si neglijeze afacerile sau slujba pentru a se dedica cu precadere luptelor electorale duse si castigate de partid incep acum sa miste in front. Criticile formulate recent de Cristian Preda la adresa partidului pun, neindoielnic, degetul pe rana si vor incuraja, probabil, alte iesiri similare. Europarlamentarul a avertizat in repetate randuri ca desemnarea lui Prigoana jr "este un semn al tendintei clare de oligarhizare a partidului". In riposta, Emil Boc a subliniat lipsa de experienta politica a lui Preda, in timp ce Vasile Blaga a opinat ca acesta ar trebui adus in fata conducerii de partid pentru unele explicatii. Colac peste pupaza, blogul lui Preda a picat in mod misterios taman cand acesta isi expunea pozitia critica la adresa PDL – o "surpriza" considerata pana acum particulara doar unor tari precum China sau Rusia. Aparent insa, exasperarea unor romani influenti poate conduce la aceleasi urmari…
Cristian Preda nu este nici impulsiv, nici frivol. Timp de cinci ani a conlucrat strans cu presedintele Basescu – o misiune pe care altii au abandonat-o de mult, dat fiind ca li s-a parut prea dificila. Putea sa taca bine mersi si sa-si vada de treburile de europarlamentar. In plus, poate reveni oricand la vechiul sau top-job universitar. Totusi, criticile lui Preda ne semnaleaza ca, in opinia domniei sale, batalia pentru prezervarea curentului reformist al PDL nu este inca pierduta definitiv. Cu siguranta, politologul nu a uitat dezastrul din CDR care a urmat victoriei electorale din 1996 – cand in special PNTCD a renuntat sa mai poarte o asemenea lupta. De altfel, si Sever Voinescu mai crede ca "PDL are toate resursele interne sa devina un mare partid de dreapta", desi in prezent formatiunea nu difera cu nimic de celelalte, fiind dominata tot de o antiselectie sistematica.
Intre timp, au inceput sa dea tarcoale si vulturii politici. Relu Fenechiu proclama, zilele trecute, ca va solicita o oferta concreta din partea liderilor PDL in vederea intrarii la guvernare a liberalilor. Desi ulterior a dat-o cotita, este limpede ca Fenechiu pofteste la o gura de oxigen din vistieria statului, iar faptul ca gestul sau a ramas nesanctionat de Orban si/sau Antonescu se datoreaza, cu mare probabilitate, apetitului cu care a discreditat, pe parcursul anilor, PDL. Mai nou insa, Fenechiu pare a fi concluzionat ca si in PDL se gasesc destui "grei" multumiti cu o guvernare bazata pe aceeasi moralitate intalnita la toate fostele partide de guvernamant, indiferent de culoarea lor politica.
Daca presedintele nu va sesiza curand pericolul, Emil Boc are toate sansele sa ajunga, vrand-nevrand, prizonierul acestor forte. Pana acum, a tot preferat ca partidul sa stranga randurile pentru a nu permite adversarilor politici sa profite de pe urma luptelor interne din PDL. Din pacate, in lume exista suficiente partide cu un trecut infinit mai glorios care s-au dus de rapa tocmai in baza aceluiasi oportunism obtuz. In clipa in care un procuror va indrazni sa incolteasca un "greu" PDL, oprobriul exprimat public de domnul Boc nu va impresiona si nu va fi crezut de nimeni. Ca atare, daca presedintele mai da doi bani pe sintagma mostenire politica, s-ar cam impune sa reflecteze urgent la semnificatia pe care vrea sa i-o dea.
