19.2 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialPD "sapa" ilegalitatile din CNH

PD „sapa” ilegalitatile din CNH

PETROSANI. Prefectul PD al judetului Hunedoara, Marius Cristian Vladu, vrea un control „la sange” la Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani, care sa releve posibilele ilegalitati. Pentru ca nu are atributii in acest sens, reprezentantul Guvernului in teritoriu solicita ajutor „inalt”, lansand chiar numele vicepremierului PD Gheorghe Pogea.
CNH a fost in repetate randuri tinuta unor verificari ale Directiei Generale a Finantelor Publice, ale Corpului de Control al Ministerului Economiei si Comertului, iar unele dosare au ajuns pana la Parchet sau instanta de judecata. Finalitatea acestor actiuni a fost, insa, aproape nula, in conditiile in care faptele grave relevate de diverse procese-verbale de control au ramas nepedepsite.
Chiar si in acest an, un reprezentant al cabinetului Tariceanu a venit in Valea Jiului pentru informare, anuntand, de asemenea, demararea unui control amplu care sa scoata la lumina afacerile cu bani de investitii. Astfel, la finele lunii iunie, Vasile Nistor, consilierul primului ministru si sef al Departamentului de Dialog Social din Guvern, declara ca directorii din cadrul Companiei Nationale a Huilei care au gestionat banii alocati de la bugetul de stat pentru investitii, dar si diverse societati comerciale ce au incheiat contracte cu CNH, vor fi cercetati de o comisie de specialitate.
Vladu l-a contrazis, insa, pe Nistor si a spus ca seful Departamentului de Dialog Social din Guvern nici nu are atributiuni in acest sens. Prefectul a adaugat ca va cere efectuarea unei „analize economice draconice” chiar si vicepremierului Pogea. Totodata, seful Prefecturii a afirmat ca o verificare se impune si in cazul retehnologizarii Preparatiei Coroiesti, deoarece exista informatii conform carora au fost aduse utilaje second-hand din Polonia si platite ca fiind de ultima generatie.
Pe de alta parte, interesul subit al prefectului poate avea la baza disensiunile existente in interiorul Aliantei „D.A.” Hunedoara, unul dintre motivele razboiului fiind tocmai conducerea CNH Petrosani. PNL a castigat, pe baza algoritmului, aceste functii importante din domeniul minier, insa PD ar vrea sa le obtina. Dupa „divortul” de cateva ore dintre cele doua partide, comunicatul de presa emis de liberali se referea si la acest aspect ca motiv al ruperii protocolului de colaborare pe plan judetean.

Cele mai citite

Aproximativ 200 de polițiști și jandarmi participă la zeci de percheziții în localitatea Țăndărei

Aproximativ 200 de polițiști și jandarmi participă în această dimineață la o acțiune de amploare în localitatea Țăndărei, din județul Ialomița, care este desfășurată...

Care sunt avantajele abordării holistice a sănătății?

Ai auzit vreodată de medicina integrativă? Dacă nu, ar trebui să știi că aceasta se bucură de o popularitate tot mai mare de la...

Românii au cheltuit aproximativ 1,2 miliarde de euro pe biletele de avion în sezonul estival din 2024

Aeroporturile din România au avut un flux de 7,9 milioane de pasageri în lunile de vară ale acestui an, conform datelor furnizate de Asociația...
Ultima oră
Pe aceeași temă