Organizatia PSD din judetul Cluj a pierdut 11 primari, doi viceprimari si zeci de consilieri locali pana ieri, ultima zi in care alesii mai puteau beneficia, conform legii, de pastrarea functiei odata cu schimbarea culorii politice. In topul „migratorilor” se afla cei care au intrat in randurile PD, secondati de cei care au ales varianta liberala. Nici unul dintre cei care si-au schimbat optiunea partinica nu a preferat, insa, pozitia de independent.
Au preferat Alianta Boc-Nicoara
Primarul din Apahida, Ioan Farcas, a preferat tabara liberalilor, filiala fiind condusa de presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara. Totodata, edilii Laurian Rus din Recea Cristur, Ioan Sabau din Ploscos, Georgel Achis din Mociu si Gavril Mihut din Chiuesti au preferat „sageata liberala” pe noul lor carnet de partid.
Grosul a plecat, insa, la partidul lui Emil Boc, cap de lista fiind primarita din comuna Baisoara, Minodora Luca, o cunoscuta persoana publica care a colindat partidele aflate la Putere. Motivul este unul singur: pentru a-si mentine scaunul.
Lista celor care au lasat „S”-ul din PSD, pentru varianta PD, continua cu primarul din Aghires, Sorin Lehene, care a reusit sa convinga si cinci consilieri locali sa-l urmeze. Totodata, primarul din Cojocna, Florin Ranga, a ales si el democratia din partidul lui Boc, urmat de primarii Ioan Culdusan din Palatca, Petru Coldea din Manastireni, leaganul stramosilor familiei regale britanice, si Ileana Bosneag din Borsa.
Viceprimarul din Suatu, Alexandru Roman, s-a lasat convins ca apartenenta la PNL este mai oportuna decat la PSD, iar colegul sau din Iclod, Nicolae Inuan, a plecat de la PUNR la democrati.
Liderii PSD se resemneaza
Cauza este una clara, sustin liderii locali ai partidului condus de Mircea Geoana: fondurile financiare cu care actuala Putere ii constrange sau ii momeste pe alesii locali. Liderii filialei PSD sustin ca ca prefectul Alin Tise, care este finul presedintelui PD, Emil Boc, ar fi facut o serie de controale selective la mai multe primarii din judet, in urma unor asa-zise plangeri sau sesizari anonime, de la care au pornit inspectiile in teritoriu.
Liderul organizatiei judetene a PSD, Alexandru Lapusan, nu este, insa, prea ingrijorat de numarul celor care au parasit partidul pen-tru un loc la vecinii politici pentru ca – sustine el – „acei primari si consilieri care au venit in formatiunea lor politica, atrasi sau cooptati in perioada 2000-2004, sunt aproximativ aceiasi care au si plecat in urmatoarea legislatura.
Civilizatia de partid
Astfel, PSD a crescut la Cluj, din 2000 in 2004, de la 24 de primari la 42, iar cu pierderile avute ulterior, pe ansamblul judetului au ajuns la un procent de vreo 30 la suta din totalul edililor. Legea privind migrarea politica, care a intrat in vigoare de astazi, desi va stabiliza oarecum migratiile alesilor locali in partidele pentru care au optat pe perioada mandatului, totusi, in opinia lui Lapusan, este una de constrangere, dar care „prinde bine la romani, pentru ca astfel ii va mai civiliza”.