Lupta pentru fotoliul de primar al municipiului Iasi s-a ascutit, pe masura ce sondajele de opinie ii dau drept favoriti, la o distanta foarte mica, pe actualul primar, Gheorghe Nichita si pe liberal-democratul Dumitru Oprea.
Conducerea filialei iasi a PD-L a anuntat, intr-o conferinta de presa, noile echipe de conducere ale formatiunii politice. Conform deciziei membrilor Biroului Permanent al organizatiei judetene a PD-L, conducerea organizatiei judetene este formata din senatorul Dan Carlan, care a fost desemnat presedinte, europarlamentarul Dumitru Oprea, care a fost ales in functia de prim-vicepresedinte, consilierul judetean Constantin serban, care va ocupa cea de-a doua functie de vicepresedinte. De asemenea, europarlamentara Mihaela Popa a fost aleasa vicepresedinte. Totodata s-a stabilit si componenta conducerii organizatiei municipale a PD-L. Aceasta va fi condusa de europarlamentarul Dumitru Oprea, in calitate de presedinte. Rectorul Universitatii "Al. I. Cuza" ii va avea ca vicepresedinti pe deputatul Petru Movila si decanul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, Vasile Cocris. Liderul democrat liberalilor ieseni, senatorul Dan Carlan, a reiterat ca, la alegerile locale, candidatul oficial al PD-L la Primaria Iasi va fi Dumitru Oprea, iar pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean, in contextul introducerii votului uninominal, va candida el insusi. "La Primarie va candida Dumitru Oprea, iar eu la Consiliul Judetean, in contextul introducerii votului uninominal", a declarat presedintele PD-L Iasi, senatorul Dan Carlan.