La nici cinci ani de la semnarea Tratatului de la Lisabona, prin care i s-a dat Uniunii Europene o nouă arhitectură constituţională menită să dureze cel puţin câteva decenii, fundamentele UE sunt din nou pe cale de a fi rearanjate din iniţiativa Germaniei.
Potrivit revistei Der Spiegel, cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat dorinţa ca la Consiliul European de iarnă din decembrie să se decidă înfiinţarea unei Convenţii care să redacteze un nou tratat constituţional, mai sever, care să prevadă sancţiuni împotriva statelor membre. Iniţiativa cancelarului german se loveşte însă de o opoziţie susţinută atât din exterior, cât şi din interior.
Potrivit Der Spiegel, Merkel şi-ar dori o Convenţie formată după modelul Convenţiei de la Philadelphia, care a redactat Constituţia Statelor Unite ale Americii, care să adopte un nou text constituţional menit să înlocuiască Tratatul de la Lisabona. O Convenţie similară, formată în 2001 din peste 100 de membri ai Parlamentului European şi condusă de fostul preşedinte francez, Valery Giscard D’Estaing, a reuşit să adopte textul unei Constituţii Europene, care a fost respinsă însă prin referendum în 2005 de Olanda şi Franţa şi a fost abandonată înainte ca Irlanda şi Marea Britanie să facă acelaşi lucru, lăsând loc Tratatului de la Lisabona. De ce ar dori însă Germania să rişte un nou eşec pentru a înlocui un tratat constituţional abia intrat în vigoare de câţiva ani? Pe scurt, din cauza crizei monedei euro, Berlinul nu o vede depăşită decât prin „adâncirea integrării europene”. Cu alte cuvinte, prin extinderea disciplinei bugetare şi fiscale la nivelul întregii Uniuni.
Pact fiscal teutonic sau exit
Discuţiile din jurul planului de salvare a Greciei purtate inclusiv la sfârşitul săptămânii trecute la Berlin cu premierul Antonis Samaras, cererile tot mai insistente venite chiar şi din partea aliaţilor doamnei Merkel din Uniunea Creştin Socială (CSU) ca această ţară să părăsească zona euro, precum şi ostilitatea tot mai făţişă manifestată de noile guverne ale unor state membre – inclusiv de cel al României – faţă de constrângerile Pactului Fiscal semnat la sfârşitul lunii februarie par să-i fi convins pe germani că acesta este deja un instrument insuficient.
Schimbarea guvernelor din Franţa şi Spania, refuzul Italiei de a lua în considerare măsuri de austeritate suplimentare şi atitudinea populistă a sindicatelor care au îndemnat deschis, aşa cum s-a întâmplat în Franţa, la organizarea unui referendum pentru adoptarea aşa-numitei „reguli de aur” privind echilibrarea bugetului naţional a determinat Germania să vină cu această nouă propunere. Dacă prin Pactul Fiscal sarcina supravegherii disciplinei bugetare şi aplicării sancţiunilor îi revine Comisiei Europene, prin noul Tratat Constituţional, Merkel doreşte să confere Executivului european deplină legitimitate legală prin învestirea Curţii Europene de Justiţie de la Luxembourg cu puterea de a supraveghea politicile bugetare şi fiscale şi de a adopta penalizări care să fie duse la îndeplinire de către Comisie. Cât de departe pot merge aceste sancţiuni este încă o chestiune aflată în dezbatere, dar este limpede că destul de departe având în vedere că Germania a promis că nu va mai permite repetarea scenariului grec. Cine nu va accepta această disciplină teutonică n-are decât să se salveze prin mijloace proprii.
O cale către integrare sau o portiţă de ieşire?
Aparent, Germania pare să rămână fidelă convingerii că singura cale de ieşire din criză este „mai multă Europa”, o integrare politică, economică şi fiscală mai profundă, care să echilibreze diferenţele de competitivitate dintre nord şi sud şi să aducă mai multă coerenţă fiscală în interiorul zonei euro. Numai prin asumarea de către statele membre a unor astfel de constrângeri ar putea fi convinşi germanii să accepte emisiunea de eurobonduri solicitată insistent de Franţa, Italia sau Spania – dar respinsă de Germania şi statele membre ca o formă de transfer al poverii crizei euro de pe umerii sudului pe cei ai nordului.
Noile propuneri ale Germaniei se vor lovi însă de opoziţia multora dintre cele 27 de membre UE. Deja Marea Britanie şi Cehia s-au plasat în afara Pactului Fiscal şi este aproape imposibil de imaginat că britanicii vor accepta un nou tratat constituţional încă şi mai constrângător şi cedări suplimentare de suveranitate către instituţiile europene. La fel, Irlandei, care a trebuit să organizeze de două ori referendumul pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona, îi va fi imposibil să adopte noul tratat în condiţiile actuale prin care trece insula. În est, Cehiei i se alătură Polonia, care consideră că o astfel de cerere maximalistă va pune în pericol ceea ce s-a obţinut prin Pactul Fiscal.
Germania nu mai poate fi sigură nici măcar de loialitatea nordicilor. Pe 12 septembrie, în aceeaşi zi în care Curtea Constituţională a Germaniei va decide asupra constituţionalităţii mecanismului de salvare european, au loc alegeri legislative în Olanda, în care Partidul Socialist, eurosceptic, se află umăr la umăr cu liberalii premierului Mark Rutte.
În plus, planurile doamnei Merkel de impunere a austerităţii germane întregii Europe se confruntă cu o viziune diametral opusă în interior, unde opoziţia socialist-ecologistă propune o abordare radical diferită care vizează ieşirea din criză prin lansarea unor „stimuli” economici care să crească investiţiile statului în cercetare şi dezvoltare, energii regenerabile şi educaţie, după modelul experimentat de Barack Obama în SUA.
În faţa atâtor obstacole interne şi externe, Angela Merkel pare mai curând să caute, prin noile propuneri de adoptare a unui nou tratat, o justificare pentru ieşirea Germaniei din zona euro decât o soluţie fezabilă de realizare a Statelor Unite ale Europei.
