22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialPavalache a plimbat "pusculita PSD" si pe la Galati

Pavalache a plimbat „pusculita PSD” si pe la Galati

Autodenuntul lui Fanel Pavalache este confirmat de cazul unei firme din Galati care a fost adusa in stare de faliment in timpul guvernarii lui Adrian Nastase dupa ce in toamna anului 2000 a refuzat sa plateasca taxe de protectie la PSD.

Pavalache, la colectat taxe PSD

Firma de produse din carne Vider Company SRL Galati, una dintre cele doua societati galatene care detineau licenta pentru export in Uniunea Europeana, a fost adusa in stare de faliment dupa un lung razboi cu autoritatile locale, explicatia gasita de omul de afaceri Israel Vider fiind una singura: „Mi-au distrus afacerea pentru ca am refuzat sa dau bani la PSD”. Israel Vider ne-a relatat ca toate necazurile sale au inceput in anul 2000, cu putin timp inainte de alegerile generale: „Raca a inceput pentru ca nu am vrut sa dau bani la PSD. Mai intai mi-au propus sa iau fabrica de zahar de la Babadag, care era in lichidare. A venit la mine Fanel Pavalache si mi-a spus: "O iei, nu te deranjeaza nimeni, o tai si jumatate din bani ni-i dai noua". Banii trebuia sa ii dau unui intermediar. Am fost acolo sa vad fabrica, am discutat si cu cel caruia trebuia sa ii dau banii, dar mi-a fost frica sa ma bag intr-o asemenea afacere. Era, cred, cea mai mare fabrica de zahar din Europa; erau acolo vreo 80 de kilometri de cale ferata, locomotive, vagoane, probabil ca era afacere de sute de miliarde, dar mi-a fost frica sa ma bag in asa ceva”. Apoi, Vider Company a intrat pe lista colectarilor de bani pentru campania PSD: „Urmatoarea faza a fost cu doua saptamani inainte de alegerile din anul 2000, cand PSD urma sa aiba loc o mare sedinta la Piatra Neamt. Atunci, iar m-am trezit ca a venit Pavalache si mi-a cerut 400 de milioane pentru PSD. Avea si o lista; pe lista lui, firma mea era pe locul 14, din 16 nume de firme. Mi-a spus ca daca dau cele 400 de milioane pentru PSD urma sa am "casuta" in judet. Nu stiu ce ar fi trebuit sa insemne vorba asta, dar banuiesc ca ar fi insemnat ca se poate lucra ilegal, fara sa se lege cineva de tine”. Israel Vider a refuzat sa dea cele 400 de milioane, cu care ar mai fi dezvoltat o investitie in firma; i-a raspuns lui Pavalache ca ar putea da jumatate din suma, dar propunerea nu i-a fost acceptata. „Afacerea” cu donatiile parea serioasa, pentru ca Pavalache avea in valiza diplomat 1,7 miliarde de lei, cu care spunea ca isi va cumpara functie la guvern. Israel Vider a donat, pentru marea sedinta a PSD de la Piatra Neamt, numai ceva jamboane afumate.

Daca nu dai taxa la PSD, nu meriti sa traiesti!

Ulterior avea sa constate si ce inseamna ca firma ta sa nu aiba „casuta” conferita de oamenii PSD. Pentru ca pe proprietatea sa trece o cale ferata uzinala care duce spre Portul Docuri, a cerut administratiei portului, asa cum sunt uzantele comerciale, sa plateasca pentru tranzitul vagoanelor de cale ferata. La randul ei, administratia portului pretinde 125.000 lei pentru fiecare autoturism care intra pe poarta portului. Numai ca patronul societatii Docuri SA, Corneliu Gavaneanu, este un apropiat al PSD si de la refuzul lui Israel Vider de a nu mai permite accesul vagoanelor in conditiile in care Port Docuri nu incheie un contract pentru tranzitul garniturilor de tren s-a ajuns la un veritabil razboi: din ordin venit „de sus”, portile Vider Company au fost demontate de mai multe ori cu „mascatii” de la DPIR, iar CFR SA, societate condusa condusa de Mihai Necolaiciuc, a cerut in instanta anularea dreptului de proprietate a lui Israel Vider asupra terenului.

Toaleta turceasca buclucasa

Prin decizia 123/16.06.2004, cererea CFR SA a fost respinsa de instanta de la Sectia Comerciala a Curtii de Apel Galati, dar atacurile impotriva lui Vider au continuat, in vara anului 2004, dupa victoria in instanta firma fiind inchisa de DSV Galati, condusa atunci de pesedista Doina Polemis, acum cercetata in mai multe dosare penale. Motivul invocat, un wc turcesc descoperit nu in incinta abatorului, ci la atelierul mecanic. Desi ar fi trebuit sa se dea un termen de conformare, „defectul” putand fi reparat in cateva ore prin turnarea a 2-3 mc de beton, DSV a mers pe masura inchiderii. Dupa inchiderea firmei, pentru a-si plati furnizorii pentru marfa aflata in depozite si creditele, Israel Vider a fost nevoit sa imprumute bani de la camatari si apoi sa vanda reteaua de sapte magazine alimentare pe care o avea in Galati, autoturismele si chiar propriul apartament. Asta a fost razbunarea PSD pentru patronul unei firme cu licenta de export in UE care a refuzat sa plateasca taxa de protectie!

Cele mai citite

Romgaz a încheiat un contract de creditare în valoare de 150.000 de milioane de euro

Linia de creditare este deschisă pentru 3 ani și va acoperi nevoile de capital de lucru ale Romgaz Romgaz a notificat investitorii de pe bursă...

Lui Nicușor Dan „i se rupe-n cot”… haina, de la cât semnează

Primarul general al Capitalei a mărturisit că a rupt 6 sacouri de la câte documente semnează Funcția de primar general îl pune la cheltuieli neprevăzute...

Guvernul dă undă verde noilor reglementări pentru emitenții de instrumente financiare

Noul cadru legislativ oferă protecție și încredere investitorilor și facilitează accesul la capital pentru companii Proiectul a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară și...
Ultima oră
Pe aceeași temă