Cat Parlamentul, cu ajutorul Renatei Weber, aceasta ilustra avocata pentru drepturile anumitor oameni, cauta o cale sa impiedice pe Traian Basescu, sau pe oricine e mai iubit de popor, sa mai candideze vreodata, lasati-ma sa va intretin cu alte pierderi din aceasta saptamana, mai putin discutate. A murit Kurt Vonnegut jr, ale carui romane le-am dus acasa, cand lectorul nostru american, expulzat de Ceausescu pentru activitate antiromaneasca in 1988, a chemat studentii sa ne imparta biblioteca ca sa pastram cartile in circulatie. A murit si Boris Eltin, cu a carui fotografie pe un ziar cu caractere chirilice am convins pe beretele negre care ne arestasera in 1991, pe un ziarist american si pe mine, sub acuzatia ca eram spioni care incercam sa luam legatura cu arestatul Gorbaciov in Crimeea, ca puciul de la Moscova esuase. si a mai murit un profesor americano-israelian de origine romana care preda la ghinionista universitate Virginia Tech.
Cazul din urma merita discutat. Fiind in tara noastra in ziua tragediei, si comutand de pe CNN pe canalele locale, am avut impresia ca am picat din breaking news in plin concurs Mari Romani. Lipseau doar Gheorghe si Craioveanu, dar erau substituiti cu brio de o armata de prezentatoare agitate si sentimentale ca niste bulinute de sapun in extaz, care povesteau ca "romanul nostru" se comportase "eroic", ca presa locala scria despre sacrificiul "romanului" pentru studentii sai, ca "romanii din Virginia" se simteau mult mai "uniti dupa tragedie" si alte asemenea. Daca te uitai cu atentie la ce a facut raposatul pentru a capata post-mortem calificativul de mare roman, vedeai ca a supravietuit legilor rasiale ale regimului Goga, ca si holocaustului regimului Antonescu, ca a inventat avioane in timpul stalinismului, ca a plecat inainte de nebunia finala a lui Ceausescu, ca sa moara finalmente de glontul unui coreean dement in usa clasei sale din America. Parcurs impresionant, dar greu de imitat, chiar pentru cineva care nu a trecut prin etapele de a fi demascat ca jidan tradator de tara intai si comunist pe urma, ca sa se trezeasca dupa moarte frate cu atatia romani ortodocsi si anticomunisti care sa il revendice. Stau si ma intreb daca poate cineva muri destul de departe ca sa scape de a-i fi folosite numele si chiar cadavrul de isteria nationalista locala, dar cinstit vorbind, cred ca nu, ca Adrian Nastase s-a intins pana pe Coasta de Azur dupa osemintele lui Titulescu, proscris de Carol al II-lea, ca sa le puna la temelia noii noastre politici externe. Presa crede ca daca nu ne livreaza zilnic vreun record doborat de un roman, ca e vorba de un pustan care a cistigat olimpiada intre gradinite fruntase, sau de un film romanesc care cand e acceptat la un festival e prezentat ca si cum l-ar fi castigat, o sa ne prabusim asa de jos in respectul fata de noi insine ca o sa ne sinucidem cu totii. Macar sa fi servit tragedia din Virginia de inceput pentru sfarsitul antisemitismului la romani, dar ma indoiesc ca atata vreme cat Nati Meir circula liber printre detinuti si dl Finkelstein prin Palatul Victoria nici nu mai e nevoie de Vadim si Roncea sa mai bata toba conspiratiei iudeo-masonice.
Tot la capitolul pierderi, trec si deconspirarea doctorului Balaceanu-Stolnici, director onorific al ziarului Ziua, deloc o surpriza in lumea medicala si inca o dovada a exceptionalului discernamant al lumii noastre culturale, pentru care singura alta conditie ca sa ajungi mare roman in afara de a fi mort pare sa fie a fi fost securist. Domnii Balaceanu si Paleologu se disting in peisajul nostru colaborationist pentru ca ei nu au avut pretentia de mari savanti, ci de mari moralisti, promovati din greu de armata de colaborationisti mai mici care fac talk-showuri culturale. Intre ei e o asemanare, au luat si bani pentru turnatorii, dar si o deosebire, doctorul Balaceanu nu a fost detinut politic ca dl Paleologu. El a avut de ales daca sa expuna onorabila sa familie, si, ce sa vezi, a expus-o. Ar fi putut, bineinteles, sa stea retras dupa 1990, stiind cum stau lucrurile, si atunci dl Patriciu nu mai avea mentor spiritual si ziarul Ziua ramanea fara bulina. Dar, deh! Aceleasi motive care i-au impins pe Mona Musca, Sorin Antohi sau doctorul Balaceanu sa faca pactul de pe vremuri, tot astea i-au impins si sa caute pozitii centrale de influenta.
Ca sa nu fac ca in filmul politist mult promovat pe Hallmark in care realizatorii se lauda ca intr-un episod au uitat un cadavru pe camp, a carui soarta s-a pierdut la montaj, cel de-al patrulea cadavru este cel al platformei morale din PNL, grup condus cu brio de doctorul Balaceanu. Inmormantarea a revenit primului nostru ministru, seful unui partid care promoveaza legea lustratiei, care a sarbatorit cu fast discret debarcarea autocratului Traian Basescu alaturi de dl Nicolae Vacaroiu, celebrul detinator al premiului Secera si ciocanul al societatii Timisoara. Simpatica saptamana, din care am lipsit din tara cinci zile, dar daca le lipseam si pe celelalte doua nu mi-ar fi parut rau. z
Alina Mungiu-Pippidi este presedinte fondator al SAR si cercetator asociat al Colegiului St. Antonys din Oxford
