Patru maşini aflate într-o parcare din Târgovişte au fost cuprinse de flăcări, în noaptea de duminică spre luni, după ce un autoturism a luat foc, incendiul extinzându-se la celelalte, transmite NewsIn.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, Raluca Trandafir, incendiul a izbucnit, la ora 3.00. Pompierii târgovişteni, sesizaţi prin apelul unic 112, au intervenit cu două autospeciale, incendiul fiind stins în scurt timp.
„Un Logan şi un BMW au fost afectate într-o proporţie mai mare, la un Volkswagen a ars vopseaua pe partea stângă, iar la un autoturism Kia a fost afectată partea din spate”, a precizat Eduard Ţelea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
Deocamdată, nu se ştie ce a declanşat incendiul. Oamenii legii iau în calcul atât posibilitatea existenţei unor probleme tehnice, cât şi cea a unui incendiu provocat.