8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialPatru algerieni ajutaţi de un român să treacă frontiera româno-maghiară

Patru algerieni ajutaţi de un român să treacă frontiera româno-maghiară

O patrulă formată din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand a reţinut patru persoane care se deplasau pe jos, peste câmp, spre frontieră şi încercau să ajungă în Ungaria. Cele patru persoane au fost reţinute la aproximativ 400 de metri faţă de teritoriul statului vecin. Ei au fost conduşi la sediul Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand şi în urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că sunt cetăţeni algerieni, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen. Bărbaţii au fost călăuziţi de un bărbat de 34 de ani din judeţul Timiş, care i-a transportat până în zona localităţii Vărşand.

Ce au făcut autorităţile

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetăţenii de origine afro-asiatică, iar pentru cetăţeanul român, pentru trafic de migranţi.

 

Cele mai citite

Mircea Lucescu: Am comis prea multe greșeli tehnice

Antrenorul Mircea Lucescu s-a declarat nemulțumit de prestația jucătorilor, după meciul cu Kosovo Mircea Lucescu a criticat evoluția echipei sale după meciul disputat împotriva selecționatei...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...
Ultima oră
Pe aceeași temă