La fiecare inceput de an aud frecvent intrebarile: "Cum va evolua cursul monedei nationale pe parcursul acestui an? Cat va valora leul in decembrie? Dar dupa primul trimestru?". Cunoasterea tendintelor in evolutia diferitelor monede este critica pentru o multime de oameni si institutii care trebuie sa-si faca planuri si sa ia decizii pentru activitatea din perioada urmatoare. Pentru multi, aprecierea gresita a tendintelor cursului poate sa insemne falimentul sau, cel putin, sa faca diferenta intre pierdere si profit. Iata de ce eforturi considerabile sunt depuse pentru prognozarea cursului de schimb, iar experti, analisti, guvernanti si lideri politici sau nepolitici se intrec in a-si da cu parerea cu privire la evolutia monedei nationale in raport cu alte monede.
Daca parcurgi insa un numar destul de mare de rapoarte de analiza, daca citesti si asculti expertii chemati sa-si expuna opiniile, ai toate sansele sa sfarsesti mai nedumerit decat la inceput. Prognozele se situeaza intre limite atat de mari incat devin adesea irelevante: in primele saptamani ale anului 2010 au fost avansate previziuni asupra valorii leu/euro la sfarsitul anului ce variau de la mai putin de 4 la 4,5 lei la euro. Nici macar asupra tendintei de evolutie lucrurile nu sunt clare, existand opinii ca leul se va aprecia si opinii ca se va deprecia. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca estimarile se schimba de la luna la luna – la inceputul lunii decembrie 2009 perspectivele pareau mult mai sumbre decat in ianuarie 2010, cand o unda de optimism revine pe piete. Bineinteles ca la sfarsitul perioadei multe previziuni se dovedesc gresite (la inceputul anului 2009 se vorbea de deprecierea leului pana la 5 lei pentru un euro!), iar cei care au avansat cifre apropiate de realitate se bucura de o faima efemera.
Desi par dezamagitoare prin gradul mare de eroare si variabilitate, opiniile economistilor asupra evolutiei cursului sunt importante: desi nu pot prezice care va fi cursul de schimb la un moment dat, economistii prezinta rationamente care indica unde ar trebui sa se situeze acesta daca anumite ipoteze sunt indeplinite. Cele mai bune prognoze reusesc sa inglobeze ipotezele cele mai credibile intr-un model logic si coerent care sintetizeaza toata stiinta noastra din acest moment. Ce determina totusi cursul monedei si de ce este atat de greu sa fie previzionata evolutia sa?
Cursul este un pret care masoara valoarea unei monede in alta moneda: un euro valoreaza 4 lei sau un leu este echivalent cu un sfert de euro. In principiu, aceasta ar trebui sa insemne ca poti cumpara cu un euro cam aceleasi lucruri pe care le poti cumpara cu 4 lei – valoarea relativa a monedei fiind deci determinata de paritatea puterii de cumparare (in practica exista insa diferente structurale care fac ca pentru unele produse sau servicii preturile sa se indeparteze de paritatea puterii de cumparare).
Exista trei grupe de factori a caror influenta se combina pentru a determina evolutia cursului: tendintele din economia reala, factorii monetari si anticiparile pietelor financiare. Vorbind despre influentele asupra cursului care vin dinspre economia reala, economistii obisnuiesc sa se refere la "fundamentale" considerand ca aici se afla, in ultima instanta, explicatia de fond a paritatii unei monede. O moneda are tendinta sa-si mareasca valoarea in raport cu alta atunci cand ii sporeste puterea de cumparare, ceea ce se intampla atunci cand productivitatea din economia respectiva creste.
Dar moneda este – in toate economiile moderne – o conventie sociala, o hartie a carei valoare sau putere de cumparare este garantata de autoritatea publica. Cursul de schimb este deci influentat de cantitatea de bani de hartie pusa in circulatie de banca centrala si de viteza de circulatie a banilor: cand cantitatea de moneda creste mai repede decat creste productivitatea, puterea de cumparare a monedei scade si aceasta are tendinta sa se deprecieze in raport cu alte monede. Toate bancile centrale din lume au ca misiune pastrarea constanta a puterii de cumparare a monedei nationale (ceea ce se traduce in tinerea sub control a inflatiei) si o fac prin relaxarea sau intarirea politicii monetare in vederea cresterii sau reducerii cantitatii de bani din economie.
Permanent banca centrala urmareste o serie de indicatori economici in baza carora incearca sa determine tendinta "fundamentalelor" in functie de care isi regleaza instrumentele de politica monetara. Dar cum indicatorii economici nu ofera date decat pentru perioadele trecute si nu exista o garantie ca o anumita tendinta inregistrata in trecut se va mentine si in viitor, politica monetara este in egala masura o stiinta si o arta a echilibrului. Lucrurile se complica si mai mult daca avem in vedere faptul ca toti cei care folosesc intr-un fel sau altul moneda – persoane, firme, organizatii, investitori etc. – isi formeaza niste "anticipari", cu privire la evolutia ei viitoare, ce influenteaza ele insele tendinta de apreciere sau depreciere a monedei. Daca multi se asteapta ca moneda sa se deprecieze, va exista o tendinta de a cheltui banii acum, cand valoarea lor este mai ridicata, mai degraba decat mai tarziu, ceea ce va pune presiune asupra preturilor si va contribui la deprecierea monedei – exemplul perfect de anticipare ce se autoimplineste!
Banca Nationala a Romaniei a dovedit ca stapaneste bine jocul politicii monetare aducand treptat leul intr-o zona de stabilitate mai mare. Dar integrarea Romaniei in Uniunea Europeana si liberalizarea intrarilor si iesirilor de capital schimba regulile jocului, avand ca efect slabirea controlului pe care BNR il are asupra evolutiei monedei nationale: cursul acesteia se decide tot mai mult pe pietele de capital de la Londra, Frankfurt sau Viena, in directii uneori contrare interesului si obiectivelor bancii centrale. Asistam in ultimele saptamani la revenirea unei tendinte de apreciere a leului care cu greu poate fi justificata prin progrese ale economiei reale si care pare, mai degraba, efectul excesului de lichiditate de pe pietele internationale de capital. Intr-adevar, pentru combaterea crizei, bancile centrale din tarile dezvoltate au relaxat politicile lor monetare inundand cu lichiditati pietele de capital.
Acest exces de capital isi gaseste cu greu calea catre finantarea economiei reale, a carei revenire este inca ezitanta. In cautarea unui debuseu, capitalurile se indreapta din nou catre investitii financiare – bursele de valori, de exemplu, au cunoscut cresteri dincolo de asteptari, in totala discordanta cu rezultatele financiare ale companiilor. Romania si alte economii emergente par din nou interesante, in ciuda unor vesti neplacute venite din Grecia sau Dubai. Dar pozitiile speculative care mizeaza in ultima vreme pe intarirea leului pot compromite relansarea economiei romanesti ce depinde de export si aceasta mi se pare ca va fi una dintre principalele provocari ale politicii monetare in 2010.
