Un cercetator timisorean a descoperit, in Arhivele generale din orasul german Karlsruhe, o harta care da peste cap toate studiile istorice cu privire la atestarea Banatului. Conform acestui document-unicat, care nu se regaseste in copii in nici o biblioteca din Romania, prima atestare documentara a regiunii a fost in anul 1685, si nu in 1698-1699, asa cum apare in toate documentele privind anul de nastere al regiunii.
Documentul descoperit la Karlsruhe de catre cercetatorul timisorean Sorin Fortiu, si care arata ca Banatul s-a "nascut" cu 15 ani mai devreme decat o arata izvoarele istorice cunoscute pana acum, este, de fapt, o harta militara. Aceasta s-a aflat in posesia casei nobiliare germane Baden-Baden si a fost folosita in timpul Marelui Razboi impotriva Otomanilor, derulat intre anii 1683-1699.
Documentul descrie, pentru prima data, cu amanunte esentiale, regiunea marginita de raul Mures, la nord, de raul Tisa, la vest, de Dunare, la sud si de Muntii Carpati, la est. Harta, care atesta pentru prima data documentar regiunea Banat, despre care cercetatorul Sorin Fortiu considera ca ar trebui sa se numeasca Carta Trans-Tisiensis (harta regiunii dincolo de Tisa), are, insa, dezavantajul ca nu acopera intreaga realitate geografica, deoarece pe ea nu apar regiunile corespunzatoare portiunilor de la izvoarele raului Tisa si pana la localitatea Tiszafured (Ungaria), precum si cea de la Szeged (Ungaria) pana la varsarea raului Tisa in Dunare, in dreptul localitatii Slankamen (Republica Serbia).
In urma studiilor efectuate la Karlsruhe, cercetatorul Sorin Fortiu opineaza ca harta a fost executata in toamna anului 1685, cand armatele imperiale au luat primul contact cu Cetatea Oradea, aflata in stapanirea otomana. Ea a fost trimisa ulterior Consiliului de Razboi, pentru a familiariza forul de coordonare al efortului de razboi impotriva turcilor cu un nou teatru de operatiuni.
Realitatea istorica arata ca, in primavara anului urmator (1686), in zona Cetatii Oradea au fost declansate primele operatiuni de razboi. Harta a ramas, astfel, in posesia lui Hermann von Baden-Baden, care era chiar presedintele Consiliului de Razboi.
Cine este, totusi, nasul Banatului?
Daca harta poate fi considerata drept prima dovada a existentei unei regiuni care purta denumirea Banat, in schimb, deocamdata, nu poate fi precizat cu exactitate cine este autorul acesteia si, drept urmare, "parintele spiritual" al acestei zone. Unii istorici, cum ar fi Alfons Schafer, il dau drept autor pe Johann Phillipp von Hannenstein, un inginer care a participat la razboiul cesaro-craiesc.
Cu toate acestea, la data la care se crede ca a fost intocmita harta (1687), von Hannenstein (care si-a semnat alte lucrari si cu numele de Hanstein) parasise de doi ani frontul otoman, fiind detasat in Silezia. Un studiu comparativ al unor lucrari semnate de von Hannenstein si al Cartei Trans-Tisiensis, efectuat de cercetatorul Sorin Fortiu, arata, insa, un stil de lucru total diferit, ceea ce l-a facut sa concluzioneze ca nu von Hannenstein este "nasul Banatului".
In istoriografia banateana s-a incetatenit opinia ca denumirea Banatul de Timisoara, prin contractie – Banatul de mai tarziu – a aparut in 1698-1699, fiind legata direct de actele Tratatului de la Karlowitz (oras situat in Serbia de astazi), iar Luigi Ferdinando, contele Marsigli, ar fi "nasul" regiunii. Descoperirea hartii Trans-Tisiensis ofera, insa, o noua pista pentru cercetarea istorica, dovedind ca regiunea exista cu peste un deceniu inainte de documentul din 1699.
General-landesarchiv din Karlsruhe, unde se afla si Carta Trans-Tisiensis, detine un impresionant fond arhivistic, reprezentat de harti si planuri desenate manual, referitoare la razboaiele europene desfasurate intre secolele XVI-XIX. In unele cazuri, cum este si prima harta a Banatului, este vorba despre cele mai vechi atestari ale unor regiuni sau localitati, realizate de expertii imperiali in timpul Marelui Razboi impotriva Otomanilor.
Intreaga colectie a fost constituita pe scheletul mostenirii lasate de contii Baden-Baden si Baden-Durlach. Materialul cartografic, deosebit de valoros, detine peste 400 de harti ale spatiului sud-est european.
