6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialPaszkany: Vrem să urmăm modelul Barcelonei

Paszkany: Vrem să urmăm modelul Barcelonei

Patronul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că gruparea ardeleană doreşte să urmeze modelul catalanilor de la FC Barcelona, iar în prima echipă să se regăsească cinci sau şase jucători crescuţi în propria pepinieră, transmite corespondentul Mediafax.

„Vrem să urmăm modelul Barcelonei şi să avem cinci-şase jucători crescuţi de noi în primul 11. Dacă la Barcelona se poate să facă mari performanţe cu Pep Guardiola antrenor şi cu jucătorii crescuţi de ei, nu văd de ce nu s-ar putea şi la noi. Marele atu al lui Minteuan este că orice s-ar întâmpla va rămâne aici, în club. Sper să înceapă o eră de tip Alex Ferguson aici, la CFR”, a spus Paszkany, cu ocazia prezentării antrenorului Alin Minteuan în funcţia de principal.

Arpad Paszkany a adăugat că a avut o listă cu 20 de posibili antrenori, dar până la urmă a decis să continue cu Minteuan. „Nu s-a ajuns la negocieri financiare cu niciun antrenor. După ultima etapă din acest an am făcut o analiză a portretului viitorului antrenor, cam ce ne-am dorit noi. Iuliu Mureşan a plecat în Portugalia şi a discutat cu mai mulţi tehnicieni. S-a întors cu aceeaşi concluzie cu care a plecat: cel mai bun pentru noi este Minteuan. Am primit pe mail peste 20 de nume de antrenori. Mulţi s-au propus la CFR”, a explicat Paszkany.

El a afirmat că CFR Cluj va transfera doar jucători cu spirit de luptă şi dorinţă de afirmare. „Când mă gândesc la transferuri de jucători nu contează paşaportul. Pe mine mă interesează spiritul de luptă şi dorinţa de afirmare a fiecărui fotbalist pe care-l aducem aici. Pe jucătorii pe care i-am achiziţionat i-am avut în vedere de mai multă vreme. Spre exemplu, pe Nicoară l-am remarcat tocmai la meciul direct de la Cluj, din prima etapă, iar apoi l-am urmărit şi în alte partide. Ne-a arătat tocmai asta, că are dorinţă de afirmare şi spirit de sacrificiu”, a completat Paszkany.

Patronul grupării a precizat că 2010 a fost cel mai important an din istoria clubului, dar a menţionat că turul sezonului 2010/2011 a fost dezamăgitor. „2010 a fost anul cel mai important din istorie. Am câştigat trei trofee, am luat campionatul după un final foarte echilibrat. Cred că am dat dovadă de foartă multă maturitate în ultimele etape. Toamna a fost dezamăgitoare. M-a durut foarte mult ieşirea din Cupa României. Vrem ca sezonul viitor să readucem Cupa în vitrina clubului. Să ştiţi că titlul nu e compromis nici acum, depinde doar de noi. Distanţa faţă de Oţelul, chiar dacă e destul de mare, se poate remonta prin voinţă şi determinare”, a conchis Paszkany.

Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă