-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialPastorul care a incendiat Coranul nu se consideră responsabil pentru atacul asupra...

Pastorul care a incendiat Coranul nu se consideră responsabil pentru atacul asupra biroului ONU

Pastorul american care a incendiat în public Coranul în Statele Unite a declarat, ieri, că nu se simte responsabil pentru atacul afganilor soldat cu 12 morţi, în biroul ONU din oraşul Mazar-i-Sharif, relatează Mediafax.

„Suntem consternaţi de această veste”, a declarat pastorul Terry Jones, care a acuzat „elemente radicale ale islamului, care caută o scuză pentru a-şi justifica violenţa”.

În urmă cu 12 zile, Jones, care conduce un grup creştin, „Dove World Outrearch Center”, a incendiat cartea sfântă a musulmanilor, Coranul, după ce i-a făcut un proces. 

Pastorul american nu este la primul gest de acest fel. În 2010, el a mai ameninţat o dată că va incendia Coranul, însă, în urma apelurilor oamenilor politici, a renunţat, potrivit Mediafax.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă