Vameşi germani au confiscat pachete cu paşapoarte siriene, despre care poliţia crede că ar putea să fie vândute ilegal unor solicitanţi de azil, relatează BBC News online, citat de Mediafax.
Un oficial de la Ministerul de Finanţe a declarat că în aceste pachete, interceptate prin poştă, se află atât paşapoarte autentice, cât şi paşapoarte falsificate.
Citeşte şi: Refugiata care a plâns în fața cancelarului Merkel a primit permis de ședere în Germania
Germania le permite sirienilor să ceară azil indiferent de ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene (UE). Ca refugiaţi din calea războiului civil din Siria, cei mai mulţi au dreptul la azil.
Însă, paşapoartele pot fi folosite de către solicitanţi frauduloşi pentru a obţine azil, avertizează UE.
Oficialul de la ministerul german a refuzat să precizeze câte paşapoarte au fost găsite în cursul controalelor vamale. Ancheta este efectuată de către poliţia germană.
Potrivit Agenţiei pentru gestionarea cooperării operaţionale la frontierele externe ale statelor membre UE (FRONTEX), traficul cu paşapoarte siriene a crescut mai ales în Turcia.
Fabrice Leggeri, un oficial de la FRONTEX, a declarat pentru postul francez de radio Europe1 că „persoanele care folosesc aceste paşapoarte vorbesc în principal arabă”. „Ele ar putea proveni din Africa de Nord sau Orientul Mijlociu, dar au profilul unor imigranţi economici”, a adăugat el.
Germania este statul UE care a primit cel mai mare număr de cereri de azil, multe depuse de sirieni şi afgani, dar şi de către cetăţeni ai unor ţări din Balcanii de Vest.
Turcia este una dintre principalele ţări de tranzit pentru refugiaţi şi imigranţi care se îndreaptă către UE. Ea găzduieşte peste două milioane de refugiaţi sirieni, în tabere.