3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialPasajul Baneasa, intarziat cu un an

Pasajul Baneasa, intarziat cu un an

Cei peste 16.000 de soferi care parcurg zilnic portiunea soselei Bucuresti-Ploiesti, intre Herastrau-Podul Baneasa si Aeroportul Baneasa, in drum spre DN1, au parte de nervi intinsi la maximum din cauza ambuteiajelor si zecilor de minute de asteptare la cozile de la semafoare. Autoritatile au promis ca vor rezolva problema si vor construi un pasaj subteran. Au dat si doua termene de finalizare a pasajului: noiembrie 2007 si aprilie 2008. Iata insa ca abia in aceasta luna conducerea Ministerului Transporturilor a dat, in sfarsit, ordinul de incepere a lucrarilor la pasaj. santierul ar urma sa fie deschis la suprafata incepand, cel mai probabil, cu luna iulie. Lucrarile se vor efectua fara a opri total circulatia, insa cel putin o banda de circulatie pe sens va fi inchisa.

 

Noul nod de strangulare care va aparea pe soseaua Bucuresti-Ploiesti pe durata sapaturilor la pasaj va ingreuna, timp de cel putin un an, si mai mult circulatia in zona. Doar in perioada septembrie-octombrie circulatia va fi oprita total pe durata a una-doua zile, soferii urmand sa aleaga variante ocolitoare pentru a intra pe DN1. Responsabilii din Primaria Capitalei si cei din Transporturi spera ca fluidizarea traficului pe soseaua Bucuresti-Ploiesti sa se produca cel mai devreme in mai 2009. Pasajul subteran, cu o lungime totala de 1.300 metri, face parte dintr-un proiect care include si doua pasaje de suprafata din zona comerciala Baneasa, intregul ansamblu avand rolul de a fluidiza traficul pe DN1.

 

Miile de soferi aflati in drum spre DN1, catre Aeroportul Otopeni sau statiunile montane, sunt prinsi, pe portiunea cuprinsa intre Podul Baneasa si Aeroportul Otopeni, in ambuteiaje si stationari la stopuri care dureaza zeci de minute. Autoritatile au promis inca de la inceputul anului trecut rezolvarea acestei situatii prin construirea unui pasaj subteran la Baneasa, pentru care s-au anuntat doua termene de finalizare: noiembrie 2007, apoi aprilie 2008.

Promisiunile au ramas neonorate, iar traficul din zona se desfasoara cu tot mai mare greutate. Abia in aceasta luna, responsabilii din Ministerul Transporturilor au dat ordinul oficial de incepere a lucrarilor de santier, ceea ce inseamna insa ca haosul din zona se va prelungi cel putin un an. In plus, soferii vor avea parte de un nou calvar: in luna iulie incep lucrarile de suprafata la pasajul subteran, santierul care va aparea in zona va ingreuna si mai mult traficul, o banda de circulatie pe fiecare sens urmand sa fie blocata pentru lucrari.

Santierul invizibil
Pe portiunea soselei Bucuresti-Ploiesti cuprinsa intre Podul Baneasa si Aeroportul Otopeni, unde prin proiect se prevede construirea pasajului subteran, in prezent nu exista nici un semn ca s-ar desfasura vreo lucrare de santier. Un put imens cu peretii betonati, plin de apa si gunoaie, ingradit de un gard de sarma, este singurul indiciu ca in urma cu cateva luni au fost realizate niste lucrari. Exista si un panou imens de tabla, pe care sunt mentionate lucrarile de fluidizare a traficului, prin doua pasaje supraterane, efectuate de firma portugheza Lena pe DN1, in perioada 2005-2007, fara mentionarea pasajului subteran.

In februarie 2007, fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a propus Guvernului inceperea lucrarilor la pasajul din Baneasa, sustinand ca, daca constructia ar incepe pe 1 martie 2007, aceasta ar putea fi terminata pe 1 decembrie 2007. Problema care s-a pus la acea data a fost daca pentru lucrari va fi organizata o licitatie sau daca firma Lena, care construia cele doua pasaje supraterane de pe DN1, va angaja si lucrarile de la pasajul subteran Baneasa. In luna mai 2007, actualul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, anunta ca lucrarile la pasajul subteran vor incepe pe 1 septembrie 2007.
In octombrie 2007, conducerea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) afirma ca in noiembrie 2007 se va deschide santierul de la Baneasa, iar lucrarile nu vor fi afectate de venirea iernii, acestea desfasurandu-se in subteran. Tot atunci a fost anuntata si data finalizarii lucrarilor: 1 iulie 2008.
In mai 2008, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a anuntat ordinul dat de incepere a lucrarilor.

Noul termen
Pasajul aflat la intersectia Bulevardului Aerogarii cu Bulevardul Ion Ionescu de la Brad face parte din proiectul de fluidizare a traficului pe DN1, intre km 8±100 si km 17±100.
Lungimea totala a obiectivului prevazuta in proiect este de 1,259 km, lungimea pasajului subteran fiind de 79 m. Valoarea investitiei este de 44,5 milioane de lei (12,13 milioane euro), fondurile fiind asigurate integral de la bugetul de stat.
Antreprenorul general al lucrarii, S.C. Lena Enghenharia e Construcoes S.A., a primit ordinul de incepere a lucrarilor pe data de 5 mai 2008, iar pe data de 14 mai 2008 CNADNR a predat amplasamentul lucrarii.

Lucrarile la pasaj au inceput, in prezent derulandu-se relocarea retelei edilitare. Perioada de executie a lucrarii este de 12 luni, iar termenul de garantie e de 24 de luni.
Pasajul subteran de la Baneasa face parte dintr-un pro-iect de fluidizare a traficului pe DN1, care cuprinde si doua pasaje denivelate supraterane (din zona spatiilor comerciale de pe soseaua Bucuresti-Plo-iesti), finalizate in prezent. Costul total al lucrarilor se va ridica la 45 milioane de euro. Prin acest proiect gandit unitar, insa lucrat pe portiuni din cauza traficului intens, s-a urmarit ca, incepand de la Piata Presei Libere pana la Ploiesti, autovehiculele sa poata circula fara a mai opri la semafoare. Portiunea de drum care cuprinde cele trei pasaje (subterane si supraterane) apartine Primariei Municipiului Bucuresti. Ministerul Transporturilor prin CNADNR executa lucrarile dupa finalizare, urmand sa le predea Capitalei.

 

"Eu stiu ca se lucreaza"

Razvan Murgeanu, viceprimarul Capitalei, ne-a declarat ca, din informatiile pe care le are, in prezent se lucreaza la pasajul subteran Baneasa: "Din cate stiu eu, acolo au inceput lucrarile, se fac carotaje, relocari ale retelei edilitare si alte lucrari pregatitoare". La fel, desi nu exista vreun semn de activitate in zona, angajatii CNADNR sustin ca se lu-creaza: "S-au efectuat lucrari de relocare a retelei edilitare si altele, dar activitatile nu sunt vizibile pentru ca se fac in subteran. Acum exista utilaje specializate, nu mai este nevoie de decopertari pe suprafete mari ca in trecut". La observatia noastra ca, vizitand zona, am vazut ca toate canalele de utilitati inca poarta sigiliile de la Summitul NATO care s-a desfasurat in perioada 2-4 aprilie, replica din partea unor angajati CNADNR a fost: "Da, incepand cu 20 martie si pe durata Summitului NATO lucrarile au fost intrerupte. Acum se reiau lucrarile, incep in curand, vor continua". Ingrijorarile privind intreruperea lucrarilor (neincepute de fapt la pasaj) i-a cuprins pe cei din CNADNR inca din noiembrie anul trecut, cand conducerea a anuntat ca nu se va putea lucra la pasaj in perioada 20 martie-10 aprilie 2008.
Razvan Murgeanu afirma ca in momentul cand va fi finalizat si pasajul subteran de la Baneasa traficul in zona va fi fluidizat: "Rezultatele acestui proiect vor deveni vizibile dupa ce intreg ansamblul de pasaje de pe DN1 va functiona unitar. Ce este sigur, traficul va fi fluidizat, se va circula fara blocaje mari in trafic, ca in prezent, pentru ca semafoarele vor fi desfiintate pe Bucuresti-Plo-iesti, insa va ramane in continuare problema numarului mare de autovehicule".

Banda blocata
Lucrarile propriu-zise la pasajul subteran se vor vedea la suprafata incepand cu luna iulie. Se va lucra in sistem de sapaturi cu pereti mulati, decopertarea facandu-se pe portiuni. Pentru a nu bulversa total circulatia, pe durata lucrarilor nu vor fi ocupate decat o banda pe fiecare sens de circulatie, precum si o portiune din trotuare. Autovehiculele vor putea circula in ambele sensuri pe doua benzi pe durata lucrarilor de santier.

In perioada septembrie-octombrie, pe durata a una-doua zile, circulatia pe portiunea soselei Bucuresti-Ploiesti va fi intrerupta pentru efectuarea unor lucrari utilitare. "Cel mai probabil, cele doua zile de intrerupere totala a traficului intre Podul Baneasa si Aeroportul Baneasa vor fi intr-o sambata si duminica. Conducatorii auto vor avea la dispozitie rute ocolitoare, atat pe la Casa Presei, cu iesire prin str. Constantin Dobrogeanu Gherea, apoi Bdul Ion Ionescu de la Brad sau prin Bdul Elena Vacarescu-Bdul Aerogarii-DN1. Vor fi anuntate din vreme variantele ocolitoare si se vor efectua lucrari de reabilitare pe unele strazi care vor prelua traficul ocolitor (de exemplu, pe str. Constantin Dobrogeanu Gherea vor trebui efectuate lucrari de reparatii pentru a se putea circula)."

41 de exproprieri
Pentru a putea demara lucrarile la pasajul subteran din Baneasa au fost dispuse exproprieri de terenuri in cazul a 41 de proprietari, atat persoane fizice, cat si juridice. Procedurile de expropriere au inceput la finalul anului trecut pentru suprafetele de terenuri situate de o parte si de alta a tronsonului soselei Bucuresti-Ploiesti unde se va construi pasajul.

"Intr-o saptamana se vor finaliza toate exproprierile. Din 41 de proprietari, mai sunt patru-cinci cazuri. Mai avem de finalizat exproprierile la portiuni de terenuri apartinand Primariei Sectorului 1, Primariei Sectorului 3, unei televiziuni particulare, Autoritatii Aeronautice si unui institut de proiectari. Nu sunt probleme deosebite, au mai ramas de expropriat 1.200 metri patrati. Lucrarile de santier vor deveni in curand vizibile la suprafata. Circulatia nu va fi intrerupta in totalitate decat pe perioada a una-doua zile in toamna acestui an."

Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă