-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialPartidul sau Primăria?

Partidul sau Primăria?

După alegerile din PDL Constanţa, comentariile continuă. În ciuda angajamentelor asumate de noua echipă de conducere, starea de provizorat persistă. Practic, nu s-a schimbat nimic. Ca să mimeze lupta de clasă, domnul Chiru, noul lider al pedeliştilor constănţeni, foloseşte gardul cimitirului pe post de drapel al disputelor sale cu PSD.

Evident, fără nici un rezultat! Mult trâmbiţata schimbare la faţă a partidului pare a fi un vis prea îndepărtat! După cum am consemnat şi în editorialul de ieri, toată lumea aşteaptă rezultatele alegerilor de la nivel central din PDL, aşteptare mai mult decât păguboasă… Desigur, pe această temă, se fac multe comentarii.

Unii spun că prezenţa domnului Chiru în fruntea partidului este trecătoare şi că, în funcţie de epilogul de la Bucureşti, vom şti care este soarta organizaţiei judeţene. Starea de incertitudine este alimentată şi de confuzia generată de atitudinea domnului Chiru, care priveşte cu un ochi la Primăria Constanţa şi cu unul la partid, după regula slănina şi făina. Din câte constat, Gigi Chiru este dedicat mai mult competiţiei electorale destinate alegerilor locale. Nu ştiu de unde îşi trage domnia sa seva de optimism, pozând deja în învingător, dar îl asigur că, după principiul băsescian iarna şi vara, Constanţa nu-i ca Eforie, unde domnia sa a pierdut alegerile!

Cu gândul la Primărie, mă tem că domnia sa neglijează partidul. Într-un fel, un gest firesc şi uman, pentru că, în contextul actual, fără îndoială, chestiunile politice nu vor fi luate în calcul de alegători. Domnul Chiru poate fi un foarte bun lider de partid, dar nu şi un primar desăvârşit… Ţinând cont de zelul cu care s-a dedicat cauzei amintite, înclin să cred că şi domnul Chiru este de aceeaşi părere cu mine. Admiţând că priori-ta-tea priorităţilor este Primăria, îi sfătuiesc pe re-for-mişti să mai aştepte schimbarea la faţă a PDL Con-stan-ţa… Cu alte cuvinte, asistăm la prelungirea unui interimat păgubos pentru partid. Abia după alegerile de la centru vom şti care cu care şi cine cu cine…

Cele mai citite

Bursele europene încheie săptămâna pe minus, influențate de datele economice din SUA

Singurul sector pe creștere a fost cel auto, cu un avans modest de 0,48% Bursele europene au înregistrat scăderi generalizate vineri, pe fondul datelor solide...

Jandarmeria: Mitingul organizat de AUR în Capitală a avut până acum un caracter pașnic și civilizat

Protestatarii s-au reîntors în Piața Victoriei, unde vor rămâne până la ora 23.00, când expiră autorizația pentru miting După ce s-au strâns în Piața Universității,...

România interzice subvențiile pentru centralele de apartament pe gaze

Aceste subvenții includ granturi, împrumuturi pentru eficiență energetică, facilități fiscale și alte scheme de finanțare Autoritățile române au pregătit, cu întârziere, un proiect de ordonanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă