„Orice român are dreptul și trebuie să se bucure de Ziua Națională și nu se pot pune restricții“, a spus Liviu Dragnea, șeful PSD, referindu-se la refuzul președintelui Klaus Iohannis de a-l invita la recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni.
Ca de obicei, Dragnea vorbește mai mult decât gândește. Ce spune acest baronaș de Teleorman care, însă, nu a depășit manierele de vechil este că fiecare cetățean are atât dreptul, cât și obligația să simtă într-un fel în legătură cu Ziua Națională a patriei lui. Că cetățeanul are dreptul să simtă cum vrea e neîndoielnic și, oricum, chiar dacă nu i s-ar acorda acest drept, adică acela de a fi sensibil la ceva sau altceva, e mai greu să programezi, practic, simțirea unui om, fie el și român. Să reținem, totuși, că Dragnea a înțeles ceva din democrație: oamenii au drepturi.
Pe de altă parte, când introduce în ecuația națională obligația cetățenilor de a simți într-un fel (pozitiv, în cazul acesta), Dragnea ne arată cât de mult i-au plăcut lui manifestările brigăzilor cultural-artistice de la „Cântarea României“ și coregrafiile cu trupuri umane de pe stadionul „23 August“. Și pe vremea aia trebuia să te bucuri. Și nu doar de România, adică de Republica Socialistă România, ci mai ales de „Partidul, Ceaușescu, România!“. Că în procesul de manifestare a obligativității bucuroase se întâmpla să mai primești bonus (tot obligatoriu, logic) și procesul de fluturare de pancarte laudative ori instrucțiunile de coregrafie după logica numerelor mari, nord-coreene, e doar un amănunt de parcurs al bucuriei, nu?
Nu are, presupun, nici un sens să-i explic șefului PSD că suprapunerea unui drept cu o obligație nu se poate decât în capul unui pesedist bogat. Dar pentru stângiștii ăștia caviar e perfect logic ca, de exemplu, ideologic, să se dea rupți în spate și miloși plângăcioși pentru săraci, dar din punct de vedere practic și personal să aibă averi la care săracii asistați social nici măcar nu pot visa. Paradoxul, așadar, este o cerință de bază la social-democrații români.
Iar dacă mai vreți un paradox, iată: chiar și când ți-ai întristat țara furându-i tocmai dreptul suprem la a se guverna democratic, adică trucând alegeri, te poți bucura pentru ea. Poți deci, dacă ești Dragnea, să te bucuri că ți-ai făcut țara să sufere. Și poți să te bucuri cu public, chiar de ziua țării tale, să vadă toată lumea ce-ți produce ție plăcere. În psihiatrie, tipul ăsta de comportament are niște patologii foarte bine descrise.
În fine, să nu lăsăm la o parte nici edictul șefului PSD: „nu se pot pune restricții“. Păi, de data asta, Dragnea chiar are dreptate: nu poate fi interzisă bucuria. Poți să întristezi un cetățean care se întâmplă să fie bucuros și, astfel, să-i răpești bucuria, dar nu poți interzice, prin reglementări birocratice, apariția sentimentului. Sunt convins că sunt români în diaspora care se bucură sincer de 1 Decembrie. Sunt sigur că sunt oameni în pușcării cărora le saltă inima de patriotism în prima zi a ultimei luni din an. Nici unii, nici alții nu sunt la Cotroceni când se bucură, și totuși o fac.
Așadar, Liviule, ai dreptul și obligația să te bucuri în sediul partidului, care are dreptul și obligația să se bucure că-l conduce un penal.
