PSD, PNL, PDL, PMP, partide mai vechi sau mai noi, aflate la putere sau în opoziţie, au experimentat, pe rând, politica 2.0. S-au schimbat culori, denumiri şi sigle, dar reforma partidelor politice a fost şi rămâne încă un deziderat anunţat de mai toţi liderii politici, cu precădere în campaniile electorale. După mai multe încercări eşuate de înnoire a clasei politice, în România, politica 2.0 părea că va rămâne un simplu slogan pentru atragerea tinerilor la vot.
Împrospătarea clasei politice se lasă aşteptată şi fiecare ciclu electoral renaşte această speranţă. În timp ce în România politica 2.0 rămâne un deziderat, leadershipul european este în plină schimbare, iar trendul este evident. Matteo Renzi (39 de ani) sau Taavi Roivas (34 de ani) sunt doar două nume de politicieni din generaţia 2.0.
”Mă impresionează numărul mare de miniştri tineri – şi eu am încercat, cu unii am reuşit, cu alţii nu am reuşit, sper ca domnul prim-ministru Victor Ponta să fie mai norocos decât mine la miniştrii tineri. Cert este că tinereţea aduce şi mai multă fantezie, dacă vreţi, în exerciţiul guvernamental, ceea ce cred eu, este foarte bine.” – declara Traian Băsescu la ceremonia de învestire a guvernului Ponta 3. Invidie, regret şi speranţă în tonul preşedintelui. Nu privea în ochi doar nişte miniştri tineri, emoţionaţi de noul rol primit, ci o privea chiar pe EA, da, pe Albă ca Zăpada.
Începând cu februarie 2010, odată cu alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte al partidului, PSD reuşeşte o relansare spectaculoasă şi trece imediat la o amplă operaţiune de modernizare, prin schimbarea generaţiei de la nivelul leadershipului, o schimbare dictată atât de încremenirea partidului în generaţia Iliescu, cât şi de evoluţiile din interiorul societăţii româneşti, dar şi de evoluţiile din interiorul PES.
Prin tinerii promovaţi în echipa guvernamanetală, dar mai ales prin mutările efectuate, sau în curs de a fi efectuate în organizaţiile din teritoriu, PSD reuşeşte cea mai spectaculoasă schimbare de generaţie din politica românească. O schimbare plănuită a fi realizată încă din 2005, când celebra aripă reformistă de la Cluj îl impunea pe tânărul diplomat Geoană în fruntea PSD, un politician şcolit mai mult în politica diplomaţiei, decât în politica de partid.
A fost o ”grefă” aplicată partidului, repinsă în cele din urmă, experimentul fiind un eşec total. Pierderea în 2009 a celei mai puternice funcţii în stat i-a reorientat pe ”sforarii PSD” spre un nou experiment, de data aceasta cu un produs intern, marcă proprie, generat de organizaţia de tineret. Meritul lui Victor Ponta nu este nici plagiatul, nici performanţa guvernamentală, ci modul în care şi-a fidelizat, dresat şi promovat tovarăşii din TSD.
”Dresaţii” lui Ponta au fost plasaţi strategic în funcţii guvernamentale (miniştrii, secretari de stat, etc), au primit încredere şi mână liberă să ”lucreze” pentru acapararea totală a partidului. O generaţie tânără, dinamică, şcolită prin Occident, dar trimisă şi în vizite de studiu în China, pentru a învăţa rigurozitatea şi disciplina noului comunism de tip 2.0.
”Victor Ponta este prizonierul baronilor locali”- o sintagmă des folosită de adversari în atacurile politice, care îl ajută foarte mult în jocul intern, ”dresaţii” lui Ponta fiind pregătiţi să-şi înfigă colţii în beregata seniorilor la orice semnal. Ponta aplică cu succes principiul ”arată-te slab atunci când eşti puternic”, în timp ce forţele care lucrează intens pentru transformarea PSD, bune cunoscătoare ale artei războiului, destructurează lin şi metodic reţeaua de baroni. Unii sunt trimişi pe la DNA (Cosma, Nicolescu), alţii sunt promovaţi la Bruxelles (Cati Andronescu), sau sunt împinşi să ocupe un loc călduţ, dar inofensiv în Parlament (Călinoiu), alţii, prăfuiţi de scandalurile de presă ale vremii, au făcut de bună voie pasul în spate.
Formarea USL le-a oferit social-democraţilor uriaşa oportunitate pentru lărgirea şi inversarea bazei electorale. Din punct de vedere electoral, obiectivul PSD a vizat sufocarea partenerului liberal pentru crearea breşelor în zona electoratului tânăr, urban, imposibil de acaparat până acum de generaţia Iliescu. Oferta PSD, cu Victor Ponta, un politician tânăr şi dinamic, a devenit mult mai tentantă şi mai atractivă pentru aceste segmente electorale decât oferta liberală, cu Crin Antonescu, un personaj ţâfnos, cu accente isterice.
Cu noile numiri guvernamentale, PSD îşi continuă planul de trecere la politica 2.0, început în 2010, care va fi definitivat, cel mai probabil, odată cu alegerile din 2016, când generaţia Ponta va scoate definitiv pe tuşă generaţia Iliescu.
PNL a fost, mai întâi prin Alianţa DA, apoi prin USL, victima violului electoral, practicat mai întâi de Traian Băsescu, apoi de Victor Ponta. PNL şi-a destructurat de două ori, în intervalul 2004-2014, baza electorală. Mai întâi a fost cobai pentru mutarea PD de la zona de centru-stânga, la dreapta populară, apoi pentru PSD, pentru mutarea de la stânga, la o zonă de centru-stânga. Tăriceanu a salvat partidul de la un dezastru electoral prin refuzul de a demisiona din funcţia de premier şi prin resursele guvernamenatele alocate în campania din 2008.
Antonescu, privit ca o speranţă a înnoirii clasei politice, un politician prea mic raportat la rolul major pe care îl putea juca, a ratat oportunitatea oferită de valul de simpatie creat în 2009 în rândul tinerilor, de a promova o garnitură nouă în partid, preferând să construiască lângă personaje dubioase şi controversate, precum Becali sau SRS, iar acum, în 2014, după o serie de gafe politice, partidul este în pragul scindărilor. ”Lupii tineri”- generaţia marginalizată a partidului aşteaptă deznodământul alegerilor europarlamentare. Sunt mulţi şi înfometaţi de putere, dar nu au lider. Liderul aşteptat de lupii penelişti este, în schimb, în curtea altui partid.
Neasimilat şi stingher între structurile nereformate ale PDL, partid care în 2005 promitea o spectaculoasă reformă politică, ratată cu brio sub conducerea unui Emil Boc ţâfnos şi arogant, Cătălin Predoiu aşteaptă o echipă care să-l potenţeze. Şovăitor şi neconvingător, pare că a pornit cu stângul în politica de dreapta, dar ”plasat” între oamenii potriviţi, Predoiu are un uriaş potenţial politic de a deveni un adevărat Bill Clinton al politicii româneşti.
”Aştept ca noul guvern să dea dovadă de mai mult dinamism social, odată cu voinţa de a asculta toate părţile, şi să fie dispus la compromisuri”, declara preşedintele estonian Ilves, la desemnarea tânărului Roivas pentru funcţia de prim-ministru. Predoiu poate să stea liniştit. În ciuda etichetărilor maliţioase, ca ”omul care aduce liniştea”, primite de la noii adversari politici, foşti parteneri în alte vremuri, în politica mare, arta dialogului şi a compromisului este o virtute.
PMP aspiră la titulatura de partid 2.0 şi se defineşte ca fiind partidul în blugi. După experimentul PDL şi eşecul reformei interne în acest partid, PMP este noul pariu politic al lui Traian Băsescu. Dacă reforma justiţiei a fost un mare succes, reforma clasei politice a fost marele examen pe care preşedintele Băsescu l-a picat.
Pentru reformarea PDL, Băsescu a pariat pe intelectuali, neasimilaţi de structurile rigide ale democrat-liberalilor, le-a agăţat eticheta de ”reformişti” şi i-a pus în vitrina partidului pentru imaginea bună pe care o au în rândul electoratului. La PMP părea să meargă tot pe mâna intelectualilor, dar, după o amplă evaluare a virat spre politica în blugi, cu şanse mari, spun unele voci mai răutăcioase, să ajungă la politica de la pagina 5.
Dacă PMP va fi sau nu un partid 2.0 vom vedea cu ocazia primului congres al partidului. Dacă echipa de conducere va fi alcătuită preponderent din tineri în blugi, dar cu rezultate excepţionale în domeniile lor de activitate, iar baronii importaţi de la PDL vor accepta să-şi pună la dispoziţie resursele şi experienţa politică, acceptând un rol onorific, din umbră, atunci PMP se poate declara primul partid 2.0 din România.
P.S Va fi interesant de urmărit în ce măsură, politicienii din generaţia 2.0, din toate partidele, se vor sprijini reciproc pentru debarcarea şi eliminarea vechii generaţii, aflată deja de prea mult timp la putere.
