0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialParticula lui Dumnezeu, la ce bun?

Particula lui Dumnezeu, la ce bun?

Nobelul pentru fizică din 2013 a făcut o reverenţă dinaintea părţii strălucitoare a condiţiei umane.

Acum peste 2.300 de ani, vorbind despre me­ta­fi­zică, Aristotel spunea: „toate ştiinţele sunt mai fo­lositoare decât ea; dar mai bună şi mai fru­moasă nu-i niciuna“. Mi-am reamintit această spusă aflând că Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat, acum o saptămână, lui Peter Higgs şi lui François Englert pentru teoria lor care a pre­văzut acum câteva decenii „bosonul Higgs“, teorie în fine confirmată experimental la la­bo­ratorul CERN de lângă Geneva. Teoria e cu ade­vărat „metafizică“, iar confirmarea ei – im­pre­sio­nantă: se consideră că după o foarte mică frac­ţi­u­ne de secundă de la Big Bang, Universul era ex­tra­ordinar de mic, imens de fierbinte şi imens de dens. Dacă particula (sau câmpul) Higgs nu ar fi existat, masa ar fi fost inexistentă şi Uni­ver­sul întreg ar fi rămas etern un fel de bulă de lu­mină (format numai din fotoni). Bineînţeles că n-ar mai fi existat nici atomii, nici Galaxia, nici Soa­rele, nici Pământul, nici omul. Nu s-a întâm­plat aşa şi explicaţia celor doi fizicieni laureaţi a fost tocmai prezenţa acestei particule – numită de presă „particula lui Dumnezeu“ – care, in­teracţionând cu fotonii, a produs particulele gre­le. Pentru a testa teoria, soluţia era refacerea con­diţiilor de la începuturile Universului. Aceas­ta s-a realizat cu ajutorul lui LHC (Large Hadron Collider) – un gigantic accelerator de particule de la CERN, adică un dispozitiv care, făcând ca par­ticule subatomice să se ciocnească între ele cu energii uriaşe (după ce au fost accelerate la vi­teze extrem de apropiate de viteza luminii), a pu­tut recrea în mic condiţiile de temperatură şi pre­siune gigantice în care se afla Universul ime­diat după Big Bang. LHC e un inel tubular cu o cir­cumferinţă de 27 km şi se află la 100 m sub munţii Elveţiei; la el au lucrat şi lucrează mii de cercetători, tehnicieni şi personal auxiliar. Ar fi trebuit să fie şi ei părtaşi la Nobel, dar nu a fost po­sibil din cauza limitărilor testamentare ale pre­miului. Dar de ce au toate acestea a face cu ci­ta­tul din Aristotel?

Ei bine, au: acest uriaş pas înainte în în­ţe­le­gerea esenţei Universului este aproape inutil din punct de vedere practic. Spre deosebire de cer­cetările din medicină, din biochimie, din fi­zica materialelor, din genetică, din informatică şi din atâtea alte domenii care au un efect direct asupra vieţii noastre, fie pentru că ne oferă noi me­dicamente şi tratamente, fie pentru că schim­bă condiţiile în care trăim, comunicăm, studiem etc., confirmarea faptului că acum 13 miliarde de ani, într-o fracţiune inimaginabil de mică de timp, bosonul Higgs exista şi crea masa nu ne ser­veşte, practic şi nemijlocit, la nimic! Pe de al­tă parte, să reamintim că numai LHC a costat pes­te 3 miliarde de euro. Ce risipă!, vor exclama des­tui. N-ar fi fost preferabil ca banii să fie alo­caţi eradicării foametei din multe ţări sărace, al­fabetizării copiilor din altele, reducerii noxelor din atmosferă, dezvoltării unor noi medicamente împotriva cancerului, SIDA, Alz­hei­mer etc.? N-ar fi trebuit re­dis­tri­buite fondurile unor cercetări care să descopere noi surse de energie, să realizeze materiale de construcţie mai bune, sau să realizeze pre­dicţii economice şi meteorologice mai credibile, sau să încurajeze edu­caţia, artele sau sportul? Nu putem să prezicem cutremurele şi vrem să ştim ce a stat la baza Universului? Ce nebunie! Şi tocmai acum pre­miem aşa ceva, când, într-o lume zdruncinată de criză economică, milioane de oameni, mai ales tineri, sunt şomeri! Ce sfidare!

Citeşte continuarea articolului în Revista 22.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă