Parlamentul slovac a adoptat o rezoluție prin care respinge introducerea de cote obligatorii de repartizare a refugiaților aflați în prezent în Italia și Grecia între țările membre ale Uniunii Europene, cerând ca implicarea acestor state să se facă pe baze voluntare, informează Agerpres.
Legislativul de la Bratislava a mandatat guvernul și pe prim-ministrul Robert Fico să prezinte această poziție în cadrul structurilor europene, în primul rând la summitul european care începe joi, la Bruxelles.
Citește și: Premierul Italiei: Europa riscă să îşi piardă identitatea din cauza crizei imigranţilor
În documentul adoptat miercuri seară, deputații slovaci își exprimă ‘profunda îngrijorare și regretul față de situația tragică a imigranților care ajung în Uniunea Europeană’. Rezoluția subliniază ‘necesitatea solidarității între statele membre pentru a răspunde actualelor presiuni imigraționiste’, dar și ‘a responsabilității pentru adoptarea de măsuri vizând protejarea frontierelor externe ale UE’.
Parlamentul slovac consideră introducerea de cote obligatorii drept ‘o soluție nesistematică la reinstalarea și relocarea imigranților’, și respinge, totodată, ‘orice punere sub semnul întrebării a primului pilon al sistemului Schengen, care este libertatea de circulație a persoanelor’.
Citește și: Ungaria respinge OFICIAL refugiații. Câți imigranți ilegali au fost reținuți la graniță
În concluzie, deputații slovaci cer instituțiilor Uniunii Europene să adopte o soluție cuprinzătoare, sistemică și sustenabilă la criza actuală, cu un accent deosebit pe eliminarea, împreună cu țările de origine și de tranzit, a cauzelor afluxului de imigranți, printre care sărăcia și traficul de persoane.