3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialParlamentul European a solicitat explicații partidului Frontului Național francez despre folosirea fondurilor...

Parlamentul European a solicitat explicații partidului Frontului Național francez despre folosirea fondurilor europene

Parlamentul European a solicitat grupului politic Europa Națiunilor și a Libertăților (ENL), din care fac parte eurodeputații francezi ai Frontului Național (FN), să prezinte clarificări privind cei peste 500.000 de euro echivalenți cheltuielilor de funcționare finanțate din fonduri europene, a anunțat marți o sursă parlamentară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Dacă grupul nu oferă clarificările cerute, sumele care fac obiectul unor îndoieli ar putea fi diminuate din pachetul bugetar care îi va fi alocat în 2017 pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

ENL, format din 40 de eurodeputați — între care cei ai Frontului National francez, Partidul Libertății (FPO) din Austria sau Liga Nordului italiană — este unul din cele opt grupuri politice ale Parlamentului European.

Aceste grupuri trebuie să facă publice în fiecare an la sfârșitul lunii aprilie conturile auditate privind modul în care au folosit fondurile europene care le-au fost alocate pentru activitățile lor din anul precedent.

Aceste rapoarte au fost validate luni fără dificultate de către Biroul Parlamentului European pentru șapte grupuri. Dar cei din ENL au făcut obiectul unor solicitări complementare, bazate pe rezerve exprimate de cabinetul de audit care a analizat conturile grupului.

Potrivit unui document citat de AFP, auditorul și-a exprimat îndoieli cu privire la respectarea de către acest grup a procedurilor de licitații pentru furnizorii externi în ceea ce privește cheltuieli care depășesc 490.000 de euro. Auditorul și-a exprimat de asemenea rezerve cu privire la suma de peste 50.000 de euro reprezentând cheltuieli insuficient justificate.

Fondurile în cauză sunt diferite de cele utilizate de către eurodeputați pentru remunerarea asistenților lor parlamentari. Șase-șapte eurodeputați sau foști eurodeputați ai FN, între care președinta partidului, Marine Le Pen, sunt suspectați în special că au organizat un sistem fraudulos pentru a remunera membri ai partidului cu fonduri europene prin astfel de contracte de asistenți în Parlamentul European.

Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă