Pe 3 noiembrie 2009, jurnaliştii de la Corriere della Sera titrau: „Sera I bookmaker inglesi: D’Alema quarto”. Articolul trata şansele unor personalităţi europene de a accede în poziţia de ministru de Externe al UE. La acel moment, clasamentul prezentat de jurnaliştii din Peninsulă reflecta fidel piramida evaluărilor efectuate de agenţia britanică de pariuri, Ladbrokes.
Se făcea că, în urmă cu nici măcar un an şi jumătate, europarlamentarul Adrian Severin era menţionat de presa străină într-o companie selectă ca ocupând un onorabil loc doi în calculele pariorilor de la Ladbrokes, nu departe de primul clasat, fostul ministru de Externe al Marii Britanii, David Miliband. La acea dată, Severin îi devansa însă pe fostul premier italian, Massimo d’Alema, şi pe actualul, Franco Frattini, pe comisarul pentru extindere al UE, Olli Rehn, pe ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, dar şi pe Michel Barnier şi Ursula Plassnik, ex-miniştri de Externe în cabinetele de la Paris, respectiv Viena.
Timpul a trecut repede. Înainte momentul martie 2011, când a devenit protagonistul unuia dintre cele mai mari şi mai jenante scandaluri din istoria Parlamentului European, Adrian Severin a pierdut respectiva competiţie şi a ratat astfel preluarea postului de Înalt reprezentant pentru politică externă al Uniunii. O înfrângere oricum onorabilă, într-o competiţie pe măsură. Dacă ar fi fost numai atât, chiar şi o nereuşită de acest tip ar fi cântărit la CV-ul lui Severin cu siguranţă infinit mai mult decât orice succes politic al vreunui personaj de genul EBA.
Dar nu a fost numai atât. Pentru socialistul român, totul a luat-o la vale acum o lună, odată cu dezvăluirile jurnaliştilor de la Sunday Times privind disponibilitatea demnitarului de a-şi folosi poziţia şi influenţa la Bruxelles pentru a presta, pe sub tejghea, servicii de lobby remunerate consistent.
Ironia sorţii a făcut ca omul care odinioară se bucura de un credit oarecum consistent printre gulerele albe din capitala Europei să dezvăluie singur cât de mică este, de fapt, anvergura personalităţii sale, morale şi profesionale. Astăzi, Adrian Severin mai are loc în băncile Legislativului european doar între cei doi clovni mioritici, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali, însă nici măcar ei nu se abţin de la a-l lua peste picior pe „cel mai influent român din Europa”.
Dar ceea ce este şi mai ironic abia urmează: după ce în urmă cu 17 luni era creditat cu mai multe şanse într-o funcţie-cheie în conducerea Europei decât doi politicieni italieni de top, d’Alema şi Frattini, Severin are mai nou în faţă un hop cu rădăcini care pornesc tot de la Roma. Îl cheamă Francesco Speroni, eurodeputatul pe care Comisia de Afaceri Juridice a Parlamentului European l-a desemnat să întocmească raportul care, în final, va duce sau nu la ridicarea imunităţii politicianului român, aşa cum au solicitat procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la Bucureşti.
Şi acum, ultima ironie: Francesco Speroni este membru al formaţiunii extremiste, Liga Nordului, şi fost şef de cabinet al liderului Umberto Bossi. Personal, intuiesc de pe acum concluziile la care va ajunge raportorul Francesco Speroni în cazul imunităţii lui Adrian Severin. Aştept însă cu şi mai mult interes consideraţiile colaterale din raportul domnului Speroni. Coincidenţă, dar raportorul din cazul Severin este acelaşi care, acum câţiva ani, lansa cea mai excentrică ropunere de modificare a regulamentului de conduită al europarlamentarilor în timpul şedinţelor: „transferarea la Guantanamo a eurodeputaţilor necivilizaţi”.
Oare Adrian Severin, care şi-a vândut serviciile şi ne refuză gestul demisiei, cum se poartă de o lună încoace? Civilizat sau necivilizat?
