UPDATE 16:30: Persoanele responsabile de zborurile unor drone în zone sensibile din Paris sunt "adevăraţi profesionişti", care vor să "demonstreze că statul este incapabil să protejeze populaţia", a declarat expertul francez în aviaţie, Christophe Naudin, citat de site-ul TheLocal.fr, conform Mediafax.
Christophe Naudin a declarat pentru TheLocal că, în opinia sa, cei responsabili de survolurile din Paris au fost şi în spatele celor aproximativ 20 de raiduri care au vizat anul trecut centrale nucleare din Franţa. "Ipoteza mea este că e o grupare eco-teroristă care vrea să demonstreze că statul este incapabil să reacţioneze la acest nou tip de ameninţare", a afirmat el.
"Pare să fi fost o operaţiune foarte bine organizată, care a implicat mai multe drone, ce ar fi putut fi operate manual sau programate dinainte", a adăugat acesta.
Naudin a subliniat că tipul de drone folosite nu este cel utilizat de amatori pentru a face filmări, ci sunt dintre cele "folosite de adevăraţi profesionişti".
"Au făcut la fel anul trecut, cu dronele deasupra centralelor nucleare, dar nu a funcţionat pentru că nu există pericol de scurgeri radioactive dacă se prăbuşesc pe o unitate", a apreciat el.
"Dar acum au decis să facă acelaşi lucru în zone dens populate, unde publicul se teme că dronele ar putea transporta un produs care poate fi dispersat", a afirmat Naudin, adăugând că este aproape imposibil să urmăreşti un avion fără pilot într-un oraş.
Expertul consideră că pentru moment dronele sunt inofensive, dar pe viitor ar putea fi îmbunătăţite pentru a putea transporta obiecte, precum bombe sau explozibili.
În urma zborurilor deasupra unor centrale nucleare a fost acuzată imediat organizaţia ecologistă Greenpeace, dar Naudin crede că este vorba despre o grupare mai extremistă, care ar putea avea legături cu Greenpeace.
–––
Cinci drone au survolat zone sensibile din capitala franceză în noaptea de luni spre marţi, între care Turnul Eiffel şi ambasada Statelor Unite, relatează Mediafax.
Autorităţile au reperat cel puţin patru care au survolat sectoare sensibile şi anume Turnul Eiffel, Les Invalides, sectorul Bastilia, Piaţa Concorde şi Ambasada Statelor Unite, potrivit informaţiilor postului de televiziune BFMTV.
Primul survol a avut loc în jurul orei 01.00, iar ultimul la ora 06.00. Parchetul a sesizat jandarmeria transporturilor aeriene în cazul survolului ambasadei americane. Mobilizată, poliţia a căutat în zadar piloţii dronelor, nereuşind să facă nicio reţinere.
Precedentele incidente de acest tip au relansat dezbaterea privind securitatea zonelor sensibile. Astfel, un avion fără pilot a survolat palatul Elysée, sediul preşedinţiei franceze, timp de "câteva secunde" la jumătatea lui ianuarie, în timp ce mai multe centrale nucleare au fost, de asemenea, vizate de astfel de raiduri.