1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialPărinți decăzuți din drepturile părintești

Părinți decăzuți din drepturile părintești

 

După accidentul produs în localitatea gălățeană Odaia Manolachi, unde doi frați gemeni au fost loviți de un microbuz, unul decedând și altul fiind rănit grav, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi au decis că părinţii au dat clar dovadă de neglijenţă în supravegherea copiilor şi de aceea au decis plasarea lor în regim de urgenţă.

„Familia se afla sub monitorizarea asistentului social al Primăriei de câteva luni. Aşa ni s-a spus. Acum echipa noastră a făcut anchetă imediat după accident. Este un caz clar de neglijenţă. În familie mai există, pe lângă băiatul de 6 ani care a supravieţuit accidentului, încă un copil minor, o fată de 15 ani. În rest, ceilalţi doi copii sunt majori. Vom lua copiii minori şi vom încerca să îi plasăm în familia extinsă, eventual la unul dintre cei doi fraţi. Dacă nu se va putea, vor fi luaţi în grija statului. Sora de 15 ani, care a fost prezentă la accident, va primi consiliere psihologică, la fel şi fratele supravieţuitor care acum este încă în spital“, a precizat dr. Ciprian Groza, director adjunct Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

Accidentul a avut loc într-o staţie de maxi-taxi din sat, unde copiii se jucau nesupravegheaţi. Cosmin, băiatul de 6 ani care a supraviețuit accidentului, este în continuare internat la secția de terapie intensivă, însă medicii spun că a scăpat de ce a fost mai greu.

„Evoluția lui este favorabilă, adică este conștient, cooperant. A fost operat. Sperăm că îşi va reveni fără să aibă sechele. Este tot în reanimare, se alimentează singur și sperăm ca evoluția lui să fie în continuare din ce în ce mai bună. Este cu un hematom epicranian, a fost vorba și de o hemoragie la nivelul șoldului drept, pentru care s-a intervenit la Spitalul de Copii și sperăm să fie bine”, a declarat dr. Geta Badiu, director medical la Spitalul de Pediatrie „Sf Ioan”.  

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă