» Primarii din o serie de localitati constantene vor sa construiasca parcuri din fonduri guvernamentale.
» Acestea vor fi infrumusetate cu plante exotice, dar vor avea si locuri de joaca pentru copii.
» Costurile infiintarii unui singur parc se ridica la circa zece miliarde de lei vechi.
O serie de administratii publice locale din mediul rural constantean au depus documentatia necesara la Ministerul Mediului pentru a beneficia de fonduri in vederea realizarii de parcuri. Primaria din Crucea a depus o cerere de finantare de aproximativ zece miliarde lei vechi pentru infiintarea unui parc in satul Galbiori. Lucrarile ar urma sa fie demarate in primavara 2009 pe spatiul dintre biserica si scoala. Parcul va cuprinde spatii verzi, dar si un teren de joaca pentru copii. Nu este prima initiativa de acest gen de aici, in localitatea Crucea fiind amenajat un parculet si pe spatiul din fata primariei, dar si in centrul comunei cu bani din bugetul local. La fondurile guvernamentale de mediu s-au gandit si autoritatile locale din Lumina atunci cand au proiectat un parc de peste 3.500 de mp langa primarie. Daca vor obtine banii necesari, pe un teren aflat langa primarie, in 2009 va fi infiintat un parc ce va cuprinde spatii verzi, alei de promenada dar si locuri de joaca pentru copii (leagane, tobogane, balansoare, spaliere, bazine de nisip). Bineinteles nu vor lipsi arbustii ornamentali, precum si o serie de plante exotice. Daca aceste proiecte vor reusi, se vor constitui intr-un exemplu pentru multe alte localitati rurale din judetul Constanta, in care parcurile si spatiile publice de recreere sunt inexistente.
CERINTE
» Norme europene
Conform OUG 114/2007, autoritatile publice locale trebuie sa aiba un program privind realizarea de spatii verzi, astfel incat in 2013 Romania sa se alinieze standardelor impuse de Uniunea Europeana. Conform UE, pana in 2013, la data de 31 decembrie, suprafata de spatiu verde trebuie sa ajunga la 26 mp pe cap de locuitor (media generala a UE). In prezent, suprafata de spatiu verde, in Constanta, este cuprinsa intre 8 si 14 metri patrati pe cap de locuitor.