-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialParc de mașini confiscate, în curtea Poliţiei de Frontieră

Parc de mașini confiscate, în curtea Poliţiei de Frontieră

Parcul auto din curtea Poliției de Frontieră este unul foarte divers, fiind format din 59 de autoturisme, şapte microbuze, două semiremorci de tir şi 26 de motoscutere, dar și ambarcațiuni. Unele sunt aici de câteva luni de zile, altele de câțiva ani. Cele mai multe sunt mașini care au fost furate din Italia sau Spania și au fost reținute la vamă.

În general, în cazurile autoturismelor care au fost furate s-a practicat metoda „clona”, ceea ce înseamnă că atât actele maşinii, cât şi seriile motorului şi ale caroseriei au fost modificate. Urmează apoi un proces greoi şi laborios în care specialiştii Poliţiei de Frontieră, în colaborare cu cei de la Vamă, Direcţia de Finanţe, firme de asigurări şi chiar Interpol, încearcă să  descopere care este adevăratul proprietar al autovehiculului şi ţara din care a fost furat, pentru a fi restituit proprietarului sau firmei de leasing. Dacă a trecut suficient de mult timp și proprietarii și-au încasat asigurările, nu prea mai sunt interesați de recuperarea lor, iar celor care ar trebui să fie interesate de recuperarea autovehiculelor, res­pectiv firmele de asigurări, le scade brusc interesul în cazul în care procedurile de recuperare le costă mai mult decât valoarea autoturismului.

În parcul auto sunt însă și mașini care au fost modificate din punct de vedere constructiv pentru trecerea peste graniță a unor mărfuri de contrabandă, în special țigări și, potrivit legii, au fost reținute în vederea confiscării. „Nu toate autovehiculele au fost furate, unele dintre ele au fost modificate, prin confecţionarea unor lăcaşuri speciale, în care erau ascunse ţigări. Pentru că legislaţia prevede ca în astfel de cazuri să se ia măsura confiscării autovehiculului, am recurs la reţinerea lor până la clarificarea situaţiei juridice”, a declarat comisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Galaţi.

De la Porsche la Dacia 1310

Chiar dacă au standardul de mașini SH, asta nu înseamnă că toate sunt rable. Nici hoții de mașini nu și-ar complica existența furând un autoturism cu valoare mică. Așa că, dacă ar fi de vânzare şi-ar găsi repede clienţi. În curtea Poliţiei de Frontieră din Galați sunt atât maşini de lux, a căror valoare de catalog depăşeşte 50.000 de euro, cât şi maşini care nu mai pornesc de mult la prima cheie. „Printre maşinile cu valoare de catalog mare care au fost indisponibilizate la sediul inspectoratului se numără un Porsche Cayenne, un Infinity şi un BMW X6. Aceste autoturisme, dar şi altele, cu valoare de catalog mai mică, au fost furate din diferite ţări. La polul opus se află o Dacie 1310, fabricată în anul 1995, care a fost folosită de şofer pentru contrabandă de ţigări”, a adăugat comisarul Ion Irimia.

Un caz tipic

Unul dintre autoturismele intrate recent în parcul auto din curtea Poliţiei de Frontieră este o Kia Opirus, furată din Spania. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au oprit pentru control în trafic pe raza municipiului Galaţi un autoturism marca Kia Opirus, înmatriculat în Spania, condus de cetăţeanul român L.O., în vârstă de 29 ani, având ca pasager pe cetăţeanul român M.C., de 40 ani, proprietarul declarat al autoturismului. În baza unei informaţii deţinute, dar şi a suspiciunii că autoturismul Kia ar putea fi radiat din circulaţie sau furat, colegii noştri au efectuat verificări specifice în bazele de date, în urma cărora au descoperit două menţiuni: vehicul furat şi înmatriculare suspendată, menţiuni efectuate de către autorităţile din Spania”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Galați. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar pe numele proprietarului declarat au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Autoturismul valorează peste 65.000 lei. Autoturismele, semiremorcile şi motoscuterele care nu sunt revendicate de firmele de leasing sau de proprietari sunt scoase la vânzare de către Agenția Județeană a Finanțelor Publice.

Unele dintre autoturisme sunt trase pe dreapta ani de zile

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă