Desi tardiv, penultimul film al domnului Gus Van Sant, fascinantul "Paranoid Park" (ultimul fiind "Milk", cu Sean Penn), pentru care regizorul preferat al skateboarderilor, al grungerilor si al tinerimii "cool" a semnat nu doar regia, ci si scenariul, ajunge, in fine, si pe ecranele din Romania.
Inspirat de romanul omonim al lui Blake Nelson, "Paranoid Park" este un film care patrunde, ca si alte realizari ale lui Van Sant, in universul instabil si nesigur al adolescentilor (americani), redat, inca o data, pe cat de poetic si sublim, pe atat de experimental si coplesitor.
Dupa ce-si incheie vizita la Paranoid Park – un spatiu urban cu dimensiuni mitice si rezervat exclusiv skateboarderilor –, Alex, un adolescent cu chip angelic si suflet sensibil, el insusi skateboarder, se urca clandestin in trenul marfar care il lasa mai aproape de casa. Din nefericire, Alex este atacat de un paznic vigilent si absurd de violent de la caile ferate. In lupta, paznicul este impins accidental si calcat de un tren care circula pe o linie vecina, dand nastere unei scene tragice si grotesti, dar si crizei existentiale a lui Alex.
Desi nu poate fi vorba de acelasi lucru, procesul de constiinta al lui Alex ne duce cu gandul la Raskolnikov, probabil unul din cele mai influente personaje din literatura, cu ecou puternic si in cinematografie. Spre deosebire de eroul lui Dostoievski, drama lui Alex nu e atat de mare pentru ca el nu a premeditat nimic, iar incidental nu este o crima, ci un accident. Totusi si el este coplesit de dorinta crescanda de a marturisi, dar, absolut firesc, si foarte speriat de repercusiuni, care oricum nu l-ar readuce la viata pe paznic. Daca nu aveti timp de "Crima si Pedeapsa", mergeti sa vedeti acest splendid film al lui Gus Van Sant. Va promit ca veti fi incantati de imagine – skateboarderi filmati in slow motion, cu staif artistic –, dar si o dilema existentiala perpetua.