Economia Romaniei nu a intrat in criza ca efect imediat al turbulentelor din pietele financiare, insa nimeni nu ne poate asigura ca, daca lucrurile se inrautatesc in lume, noi vom ramane o oaza de liniste. Nimeni nu poate profeti astazi ca un euro va costa la Bucuresti peste trei luni mai putin de 3,73 lei, cat e acum. Totodata, nimeni nu stie cand si unde se va opri zbuciumul companiilor listate la bursa. Deocamdata toate tarile lumii fac eforturi de a limita efectele naprasnice ale prabusirii pietelor financiare, iar singura certitudine a momentului pare a fi faptul ca marile economii traiesc cea mai teribila criza de dupa razboi.
Pericolul cel mai mare al acestei crize este prabusirea increderii in sistemul financiar, articulat pe marile case de investitii, banci si piete de capital. Constat ca autoritatile de la Bucuresti nu au decat spaime, insa lipseste un plan de criza. Singura insitutie coerenta a Romaniei pare a fi banca centrala, insa si din aceasta directie vin uneori mesaje bizare. De pilda, nu inteleg de ce arhitectul politicii monetare a BNR s-a declarat ieri surprins ca Standard&Poor’s a coborat ratingul Romaniei. N-ar fi trebuit sa fie o surpriza pentru BNR, deoarece cei de la banca centrala cunosc cel mai bine cliseele si standardele fixe in care sunt inchistate analizele agentiilor de rating. Ca in multe alte ocazii pe care mi le amintesc, S&P a penalizat o nervozitate a mesajelor electorale, care s-a finalizat, nefericit, cu pomeni.
Pomenile astea, ne reaminteste S&P, costa, deoarece orice majorare din buzunarul statului trebuie acoperita prin incasari mai mari, deci prin majorari de impozite si taxe.
Pana atunci insa, cheltuiala marita va adauga perspectivei economiei romanesti un nou dezechilibru. Pe scurt, dusul rece de la S&P reaminteste ca marile economii ale lumii traiesc o criza financiara in care banul se va obtine mai greu. Romania are nevoie de valuta pentru a plati costul deficitului de cont curent, aceasta imensa vulnerabilitate a economiei noastre. Adica importurile s-au platit prin imprumuturi si vom avea nevoie de valuta pentru a le inapoia. Investitiile straine directe, cele care au asigurat valuta tarii in vremea in care consumam din import in nestire, nu mai sunt surse sigure de finantare. E putin probabil in actuala conjunctura sa se mai faca mari investitii in Romania.
Totusi, S&P nu a fost tot asa de severa cu Ungaria sau cu Isanda, tari care au intrat in criza, cum a fost cu Romania. De ce? Doi analisti de la agentiile rivale ne-au explicat ieri misterul. Romania nu este victima vreunei conspiratii a marii finante care se zvarcoleste in criza, nu are bani si a tabarat pe leu. Nici vorba, e mai degraba victima polarizarii sociale, a numarului mare de romani care traiesc la limita saraciei si a ceea ce analistul Andrew Colquhoun numea elegant "institutii publice mai putin puternice". Bunastarea unui popor este descrisa in economie de produsul intern brut pe locuitor.
Al nostru este mai mic decat al ungurilor sau al islandezilor, ceea ce inseamna ca, in caz de socuri financiare, romanii sunt mai vulnerabili. Deci, daca una dintre masurile cu care analistii cantaresc vulnerabilitatea economiei este saracia indivizilor, nu stiu daca masura de a majora pensiile si salariile este o eroare sau o intarire a vulnerabilitatii noastre. Probabil ambele.
