Zece specii de ciocănitoare din cele 11 care trăiesc în Europa se află în parcul naţional din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Zece specii de ciocănitoare din cele 11 din Europa trăiesc în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Dintre acestea, nouă sunt sedentare, iar una migratoare. Acestea au limba aproape cât jumătatea corpului, iar la cap un os cartilaginos care are rolul de a reduce efectele şocurilor produse de izbiturile ciocului. Potrivit lui Ilie Hoza, autorul Ghidului ciocănitorilor din PNMR, editat de Clubul Darwin Scatiii (Siskins) Anieş în colaborare cu Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, lumea ştie puţine lucruri despre ciocănitori, pe care el le numeşte „nişte creaturi fascinante, de o frumuseţe aproape perfectă”. Potrivit sursei citate, nu mai puţin de şase specii de ciocănitoare pestriţe trăiesc în Munţii Rodnei, ca şi în arealele altitudinale colinare şi de câmpie. O specie de ciocănitoare, cea cu spatele alb, trăieşte la altitudini de peste 800 de metri, iar o alta, numită „picus tridactilus”, are numai trei degete şi este considerată o relicvă din trecutul îndepărtat. Ghidul este rodul studiilor întinse pe patru ani ale autorului, metoda de lucru fiind de fişare, de urmărire şi de pândă, de identificare şi observaţie.