Papa Francisc a folosit duminică, în cadrul solemn de la Basilica Sf. Petru din Roma, termenul de ”genocid” pentru a descrie masacrul împotriva armenilor ce-a avut loc în urmă cu o sută de ani, cu riscul de a-și perturba puternic relațiile diplomatice cu Turcia, relatează AFP, citat de Agerpres.
”În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive și fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept ‘primul genocid al sec. al XX-lea’, a lovit poporul vostru armean. Celelalte două au fost comise de către nazism și stalinism. Mai recent, au avut loc și alte exterminări în masă, precum cele din Cambodgia, Ruanda, Burundi, Bosnia”, a declarat Suveranul Pontif, citând un document semnat în 2000 de către Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul armean.
Citeste si: Papa Francisc refuză ambasadorul propus de Hollande la Vatican. Care este motivul
Sfântul Părinte s-a exprimat în deschiderea unei liturghii în memoria armenilor masacrați între 1915 și 1917. Mesa a fost oficiată împreună cu Patriarhul armean Nersese Bedros XIX Tarmouni, cu elemente de rit catolic armean și în prezența președintelui Armeniei, Serj Sarkisian.
Chiar dacă Papa Ioan Paul al II-lea a utilizat termenul în 2000 în documentul comun și pe care Jorge Bergoglio l-a folosit de mai multe ori înainte de a deveni Papă, în urmă cu doi ani, și chiar de cel puțin o dată în cadru privat, aceasta este prima dată când el este rostit public de către un Suveran Pontif.
Citeste si: Papa Francisc condamnă persecuţia creştinilor în timpul slujbei din Vinerea Mare
Partea armeană estimează că 1,5 milioane de armeni au fost uciși între 1915 și 1917, la sfârșitul Imperiului Otoman. Numeroși istorici și peste douăzeci de țări, inclusiv Franța, Italia și Rusia, au recunoscut genocidul împotriva armenilor.
În schimb, Turcia afirmă că este vorba de un război civil în care și-au pierdut viața între 300.000 și 500.000 de armeni și tot atâția turci.