-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialPapa Francisc laudă o carte pentru copii cu poveşti despre iepuroaice lesbiene...

Papa Francisc laudă o carte pentru copii cu poveşti despre iepuroaice lesbiene şi pinguini gay

Papa Francisc a lăudat-o pe scriitoarea italiană a unei cărţi controversate pentru copii, care include poveşti cu iepuroaice lesbiene şi un cuplu gay de pinguini, informează people.com, citat de Mediafax. 

Cartea scrisă de Francesca Pardi a generat numeroase controverse în Italia, după ce primarul din Veneţia a luat decizia de a interzice folosirea acelui volum în şcolile locale, precizează The Guardian.

În cartea „Piccolo Uovo” („Micul ou”), scriitoarea italiană Francesca Pardi spune povestea unui ou care ajunge în grija unui cuplu de pinguini gay, unor iepuroaice lesbiene care au deja o familie, unei femele de hipopotam care este părinte unic, unui cuplu mixt de câini din rase diferite, dar şi a unui cangur care a adoptat doi pui de urs polar.

Criticii cu opinii conservatoare din Italia spun că romanul scriitoarei italiene promovează teoriile pro-homosexualitate.

Noul primar din Veneţia, Luigi Brugnaro, a luat decizia de a interzice această carte (alături de alte 50) în şcolile locale, în luna iunie. În urma acelei decizii, 250 de scriitori italieni de renume au cerut ca volumele lor să fie retrase din librăriile şi şcolile din Veneţia, pentru a „protesta astfel faţă de un gest îngrozitor de cenzură şi ignoranţă”, precizează The Guardian.

Francesca Pardi i-a trimis papei Francisc un pachet ce a inclus câteva cărţi pentru copii care abordează problematica persoanelor gay, lesbiene, bisexuale şi transgender, publicate de editura cu care colaborează, Lo Stampatello. Pachetul a fost însoţit şi de o scrisoare către suveranul pontif în care romanciera italiană şi-a explicat gestul: „Multe parohii din ţara noastră ne murdăresc numele şi răspândesc informaţii false despre munca noastră, iar acest lucru ne răneşte profund. Îi respectăm foarte mult pe catolici. Mulţi dintre catolici ne respectă la rândul lor. De ce nu putem beneficia de sprijinul întregii ierarhii a Bisericii Catolice?”

Spre surprinderea ei, scriitoarea italiană a primit un răspuns oficial din partea liderului de la Vatican.

„Sfiinţia Sa este recunoscătoare pentru acest gest profund şi pentru sentimentele pe care el le evocă, sperând într-o continuare a acestei activităţi rodnice în slujba tinerelor generaţii care promovează valorile umane adevărate şi pe cele creştine”, a afirmat Peter B. Wells, Secretar General la Vatican, într-o scrisoare expediată romancierei italiene, pe 9 iulie.

De-a lungul istoriei, Vaticanul a considerat că relaţiile homosexuale sunt „intrinsec bolnave” şi „contrare legilor naturii”, predicând o doctrină potrivit căreia persoanele gay ar trebui să ducă vieţi caste, pentru a putea fi considerate „buni catolici”.

Papa Francisc, în vârstă de 78 de ani, a adoptat însă o abordare mult mai deschisă a Bisericii Catolice faţă de comunitatea gay.

Suveranul pontif a declarat recent că, deşi Biserica Catolică are dreptul la propria opinie, ea nu poate „să se amestece spiritual” în vieţile persoanelor homosexuale. Acea declaraţie a fost făcută după un alt discurs, considerat istoric, susţinut de papa Francisc în 2013, în legătură cu preoţii gay: „Dacă cineva este gay şi îl caută pe Dumnezeu şi este bine intenţionat, atunci cine sunt eu ca să îl judec?”.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă