Conform studiilor, cel putin una din noua persoane a fost hartuita sexual la locul de munca sau cunoaste astfel de cazuri. Cu toate acestea, foarte putine isi iau inima in dinti si reclama acest comportament. Motivul este atat necunoasterea legislatiei, cat si procedura care trebuie parcursa pentru a avea castig de cauza. In perioada aprilie 2005-decembrie 2006 Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse a primit doar trei reclamatii, dar inspectorii de munca nu i-au sanctionat pe patronii reclamati, deoarece nu au fost suficiente probe. Iata si cele trei cazuri, nominalizate ca situatie actuala in practica judiciara din Romania, prezentate de Centrul Parteneriat pentru Egalitate.
A.S. nu i-a adus la cunostinta managerului general faptul ca o deranjeaza comportamentul acestuia si, prin urmare, nu au fost indeplinite conditiile clasificarii comportamentului ca fiind hartuire sexuala. In plus, inspectorii de munca au considerat ca mutarea lui A.S. intr-un alt birou, unde nu are calculator si telefon, nu a fost efectul respingerii comportamentului familiar al managerului general.
In ceea ce priveste hartuirea sexuala la locul de munca reclamata de D.G., urmata de concedierea acesteia, inspectorii de munca au considerat ca "aceasta nu a influentat negativ situatia acesteia in ceea ce priveste promovarea profesionala, remuneratia sau veniturile de orice natura ori accesul la formarea si perfectionarea profesionala in cazul refuzului de a accepta un comportament nedorit, ce tine de viata sexuala".
In cazul semnalat de G.K., inspectorii de munca au constatat ca faptele fac obiectul unui conflict de munca dintre angajator si petenta (cauzat de un accident de munca) si nu a unui caz de hartuire sexuala.
O alta institutie, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, a primit in 2005 sesizari in legatura cu doua cazuri declarate ca fiind hartuire sexuala, care au fost clasate intrucat faptele incriminate nu au putut fi dovedite, iar in 2006 CNCD nu a primit nici o sesizare. La judecatoriile din Bucuresti, Constanta, Iasi si Cluj-Napoca nu este inregistrata nici o cauza avand ca obiect hartuirea sexuala.
Aproape jumatate din populatie nu cunoaste legislatia
Acestea sunt cateva date din Raportul de cercetare cu tema "Hartuirea sexuala la locul de munca", realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE in cadrul unui proiect finantat de UE. Studiul s-a realizat, prin intermediul IMAS, la nivel national, 648 de persoane din patru orase mari – Cluj-Napoca, Iasi, Constanta si Bucuresti – raspunzand unui chestionar pe aceasta tema. Concluziile studiului sunt destul de ingrijoratoare, fiindca, desi una din noua persoane s-a confruntat cu o situatie de hartuire sexuala sau cunoaste un caz, doar 55 la suta din populatie cunoaste legislatia in domeniu. Pana acum nici o institutie cu responsabilitati in domeniu sau instanta judecatoreasca nu a pronuntat vreo decizie favorabila unui reclamant.
Centrul de Parteneriat pentru Egalitate a elaborat si un ghid cu informatii utile potentialelor victime ale hartuirii sexuale la locul de munca, care cuprinde toate prevederile legislative, institutii responsabile, inclusiv Model de Scrisoare catre hartuitor/hartuitoare.
• 92% din cei chestionati considera ca hartuirea sexuala trebuie pedepsita legal
• 39% din persoanele hartuite se rezuma la a discuta cu agresorul, incercand sa rezolve problema pe cale amiabila
• 24% din persoane nu fac nimic
• 27% din victime spera ca lucrurile sa se rezolve cu timpul
• 15% din victime prefera sa demisioneze