7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialPalincarii se federalizeaza

Palincarii se federalizeaza

Producatorii de palinca, horinca sau tuica din Ardeal au declarat razboi “grupurilor de interese” din sudul tarii, care boicoteaza recunoasterea acestor bauturi ca produse traditionale. Cei din nordul tarii sustin ca aceasta este cauza pentru care Romania nu a obtinut derogarile Comisiei Europene pentru ca bauturile sa fie incadrate in clasa produselor traditionale, caz in care accizele s-ar fi redus considerabil.

Reuniunea din Baia Mare

Joi, 1 februarie, in Palatul Administrativ din Baia Mare, peste 200 de palincari din Satu Mare si horincari din Maramures s-au intalnit pentru a organiza cea mai mare federatie de acest gen din Romania. Ardelenii solicita delimitarea de marii producatori de alcool etilic, iar in caz contrar ameninta cu declansarea unui protest de amploare.
In judetul Satu Mare exista o asociatie a producatorilor de palinca, numita “Tara Oasului”, care are peste 5.000 de membri, iar in Maramures se pun bazele unei alte organizatii de amploare. Pentru ca a fost obtinut deja acordul de principiu al producatorilor de bauturi traditionale din judetul Salaj, urmatorul obiectiv al palincarilor va fi atins saptamana viitoare, cand reprezentantii Asociatiei “Tara Oasului” vor incerca sa-si convinga si confratii din judetele Bistrita-Nasaud si Bihor sa se organizeze.
Toate aceste organizatii judetene vor forma Federatia producatorilor de bauturi alcoolice traditionale din Ardeal, principalul scop al acesteia fiind recunoasterea palincii, horincii si tuicii ca produse traditionale.

Prea mici pentru un razboi atat de mare

Presedintele Asociatiei “Tara Oasului”, satmareanul Gheorghe Ciocan, a declarat ca organizarea este singura lor sansa de reusita. “Daca mergi ca persoana fizica, nu te baga nimeni in seama. Am fost la Gheorghe Flutur, pe vremea cand era ministru al Agriculturii, si am cerut separarea palincii de fructe, de bauturile spritoase. De ce ne-or scos din categoria vinurilor si ne-or bagat in categoria spirtoaselor? Sa platim noi mai multe accize si sa faca jocurile mafiei spirtoaselor! Flutur mi-o zis ca nu ne poate ajuta, ca suntem prea mici. Asociatia noastra are 5.000 de membri, da’ mafia ii prea mare. Trebuie sa ne infiintam o federatie, aici in Ardeal, ca aici ii problema, pe cei din sudul tarii nu-i intereseaza de palinca noastra!”, a spus Ciocan.
Si presedintele Asociatiei “Horinca de Maramures“, Alexandru Buciuman, a confirmat faptul ca producatorii din judet se vor afilia la federatia ardeleana care va incerca sa salveze acest produs traditional. Vicepresedintele asociatiei satmarene, Cornel Muresan, a confirmat ca, in ultima vreme, multe palincii din judetul Satu Mare au fost sigilate de cei de la Fisc.
“Au venit sa caute evaziunea fiscala in curtea batranilor care-si fac cate-o suta de litri de tuica si nu in curtea marilor distilerii, unde toata lumea stie ce se intampla. De ce nu vor sa protejeze acest acest produs traditional? Francezii au cerut derogare pentru rom, grecii pentru uzo si ungurii pentru palinka. Noi, romanii, de ce nu putem obtine derogare pentru palinca noastra? In loc sa apere acest produs, guvernantii sunt interesati sa apere interesul mafiei spirtului si al GARANT-ului”, a afirmat Muresan.
Maramuresenii si satmarenii au mentionat ca dupa infiintarea federatiei vor merge la Bucuresti, la Ministerul Agriculturii, si vor invoca directiva 92/1983 a Comisiei Europene, care stipuleaza faptul ca produsele traditionale, produse pentru consum propriu, sunt scutite de taxe. De asemenea, nordicii considera normal ca in cazul in care vor infiinta distilerii pentru bauturi traditionale, vor trebui sa se supuna legilor comertului.

Cele mai citite

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă