Palatul Buckingham, resedinta oficiala a reginei Marii Britanii, a fost evaluat pentru prima data la o suma care se apropie de pragul de 1 miliard de lire sterline (1,23 miliarde de euro), acesta fiind cea mai scumpa proprietate de familie din Regatul Unit, informeaza telegraph.co.uk, citat de Mediafax.
Resedinta, evaluata de site-ul imobiliar zoopla.co.uk., are 775 de camere, inclusiv 52 de dormitoare regale si de oaspeti, 188 de camere pentru personalul administrativ, 92 de birouri si 78 de bai. Palatul mai este dotat cu o sala de cinema, piscina si propriul oficiu postal.
Un purtator de cuvant al companiei britanice a precizat ca palatul a fost cumparat, se pare, pentru suma de 21.000 de lire sterline, de regele George al III-lea, in 1761.
Locuinta de weekend a reginei, castelul Windsor, a fost evaluat pentru prima data la suma de 180 de milioane de lire sterline (221 de milioane de euro). Cifra ia in considerare suma de 37 de milioane de lire sterline (45,5 milioane de euro) cheltuita pentru refacerea unei parti din castel afectata de un incendiu, in 1997.
Potrivit Hotnews, Zoopla estimeaza ca valoarea palatului Buckingham a scazut cu 57 de milioane de lire sterline (70 de milioane de euro) in ultimele 12 luni, acest lucru insemnand ca ar fi putut valora in prezent 992 de milioane de lire sterline (1,22 miliarde de euro).