6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialPaginile de Facebook pe care se vindea marijuana medicinală, închise

Paginile de Facebook pe care se vindea marijuana medicinală, închise

Reţeaua de socializare Facebook a emliminat paginile pe care se vindea marijuana folosită în scopuri, permisă în 23 de state din Statele Unite, potrivit theverge.com, citat de Agerpres.

Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei Facebook, paginile au fost eliminate întrucât „încălcau standardele comunităţii, care stabilesc ce este şi ce nu este permis pe Facebook”.

În 2014 Congresul SUA a votat o lege prin care era eliminată interdicţia folosirii marijuanei în scopuri medicale, în schimb Controlled Substances Act continuă să clasifice marijuana ca un drog din prima categorie, care nu este acceptat pentru utilizarea în scopuri medicale. 

Decizia Facebook de a acţiona în conformitate cu legea federală afectează utilizatorii care se bazează pe această substanţă pentru tratamentele pe care le urmează. „Pare arogant să închizi pur şi simplu resurse importante pentru sănătatea pacienţilor fără ca măcar să explici de ce şi să oferi organizaţiilor o cale de atac”, a spus Peter Rosenfeld, unul din cei 5.668 de pacienţi medicali înregistraţi din New Jersey care au nevoie de tratament cu marijuana, conform NJ.com. „Care mai este rolul reţelei de socializare dacă nu acela de a fi o platformă unde părinţii copiilor bolnavi să poată adresa întrebări despre medicaţie sau tratament?”, se întreabă acelaşi Peter Rosenfeld, conform theverge.com. 

Reţeaua de socializare Facebook are 1,59 miliarde de utilizatori şi în 4 februarie a împlinit 12 ani de existenţă.

 

Cele mai citite

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...
Ultima oră
Pe aceeași temă