– la rubrica „istoricul bolii”: „Debut in jurul anului 1970, cand pacientul isi structureaza idei, concepte proprii despre societate”…
Inainte de decembrie 1989 aflasem cate ceva despre disidenti inchisi in spitale psihiatrice din relatarile de la „Europa libera”, care cita indeobste anchetele Amnesty International.
Dupa 1989 s-a vorbit mult despre aceasta forma de represiune (i-am zice chiar metoda terorista), anchete medicale, judiciare, socuri electrice, alienare psihica, spalarea creierelor. In comunism a existat un adevarat complot psihopolitic, care utiliza tortura, lipsurile, discreditarea, umilirea. In afara de declaratiile victimelor, n-a existat nici o recunoastere despre internari abuzive – nici din partea securistilor, nici a medicilor. Parea un capitol neelucidat. In cazul profesorului de istorie Marin Trusca, haituit timp de 20 de ani de Securitate, am avut noroc.
La Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” din Iasi s-a pastrat foaia de observatie clinica psihiatrica nr. 1350 (internare in perioada 5.02.1975-18.04.1975, fiind adus fedeles cu salvarea). Diagnostic: „Schizofrenie paranoida”. Un asemenea diagnostic nu spune nimic despre politia politica prin internari psihiatrice, daca la rubrica „scurta observatie la internare” n-ar fi „scapat” aceasta mentiune incriminatoare: „Pacientul este adus de la Vaslui pentru idei protestatare”. Adica nu ceea ce ar fi raspuns pacientul la intrebarea „ce te doare?”, ci mentiunea pe care au dictat-o securistii. Ceva mai jos, la rubrica „istoricul bolii actuale” se mentioneaza: „Debut in jurul anului 1970, cand pacientul isi structureaza idei, concepte proprii despre societate, despre modul cum trebuie organizata societatea”. Ideile trebuiau tratate, asadar, de sanitari cu seringi mari.
Concluzia medicului psihiatru era pe placul Securitatii: „Comportamentul sau deviant este o expresie a bolii de care este afectat”. Rolul sau era sa-i repare creierul bolnav de schizofrenie antisocialista.
Adevarata cauza a internarii o stia doar Securitatea. Dintr-o adresa a Serviciului 1 al Securitatii Dolj catre cea din Bacau – pentru o alta internare – aflam ca internarea s-a facut pentru faptul ca a dat tarcoale sediului CC al PCR: „Datorita acestor idei are neplaceri la serviciu si in luna ianuarie 1975 i s-a desfacut contractul de munca. In luna februarie 1975 declara greva foamei cu scopul de a fi ascultat”.
S-a mai pastrat si un „raport de cercetare medico-legala”, din 1986, cand o comisie l-a „examinat” pe Trusca. Si aici la „scurt istoric” al bolii se mentioneaza ca sus-numitul este „invinuit de afirmatii dusmanoase la adresa oranduirii socialiste”, iar la rubrica „antecedente patologice” medicii comisiei au scris negru pe alb: „Internat pentru fenomene asemanatoare in perioada stagiului militar in Spitalul de Psihiatrie Iasi – 1975, sindrom discordant”. (De fapt era vorba de prima internare, la Constanta.)
Exista si rubrica „antecedente penale”: „A mai fost anchetat pentru aceleasi motive”.
Diagnosticul devine in 1986 „Sindrom delirant paranoial”. Dusmanul de clasa trebuia declarat nebun.
Asadar, au existat si medici unelte ale Securitatii. In cazul Trusca se vede clar ca diagnosticele erau direct proportionale cu acuzatiile Securitatii, care avea psihiatri de incredere, gata sa descopere mai intai vulnerabilitatea opozantilor, dupa care sa-i linisteasca cu medicatii „adecvate”.
20 de ani, urmarit de Securitate
1971
Dintr-o nota-raport a sefului Securitatii municipiului Bucuresti, col. Vladimir Biris, rezulta ca, numai cu o ora inainte de a incepe o sedinta la anul IV al Facutatii de Istorie Bucuresti, Securitatea a aflat ca studentul Marin Trusca avea intentia sa prezinte materialul „Cauzele politico-sociale si intelectuale ale decaderii anului IV” si sa „ridice probleme cu totul deosebite”. Invocand libertatea discutiilor si cuvantului, Trusca a refuzat sa-l prezinte superiorilor, „la citit”. Studentul a reusit sa prezinte totusi materialul, pe care l-a intitulat „Matricea social-politica a cauzelor studentiei anului IV”. Securitatea sesizeaza „un profund caracter dusmanos si denigrator la adresa politicii si statului nostru, la adresa conducerii de partid”. Normal: Trusca demonstra cum s-a constituit burghezia proletara.
Colonelul Biris accentua ca studentii au protestat „in mod hotarat” impotriva colegului lor. Totusi, Trusca a reusit sa citeasca pana la capat textul sau. Col. Biris si lt. Nicolae Aldea au descifrat continutul dusmanos al scrierii lui Trusca, care impartea membrii societatii in grupul conducatorilor si al celor condusi. In ceea ce priveste democratia socialista, studentul de la istorie o considera afisata numai verbal, ceea ce ducea la accentuarea demagogiei si servilismului.
Concluziile studentului Trusca i-a scos din minti pe securisti: „Va veni timpul cand se va pune problema raspunderii”. Asa ca Institutia s-a pus pe treaba, adica sa-l urmareasca pe studentul care le vorbea colegilor despre „noul cult al personalitatii”. Urma sa fie „reindrumat”. Trusca avea sa devina student-problema, iar represaliile au inceput sa curga pe masura. La sustinerea lucrarii de licenta Trusca le da din nou bataie de cap si profesorilor si securistilor: problema Basarabiei. A fost nevoit sa-si schimbe in pripa tema, ca sa poata termina facultatea. Desi era un student eminent, a obtinut doar nota 6, pentru a nu pretinde un post in cercetare sau invatamantul superior.
Securitatea si-a reactivat informatorii, care-i sorbeau cuvintele lui Trusca, apoi le transmiteau haidamacilor lui Biris: „Imposibilitatea justificarii salariilor si indemnizatiilor pe care le primesc activistii de partid, precum si alti reprezentanti ai aparatului de stat” – iata ce idei avea Trusca.
1972
Studentul-problema a fost lasat sa termine facultatea. Repartizat la 15 septembrie 1972, in Gusita, un sat vasluian uitat de lume. Bineinteles, Securitatea Bucuresti l-a dat in primire Securitatii Vaslui, care a trimis pe 6 noiembrie 1972 un raport catre Directia I: Trusca poarta discutii cu cetatenii, face afirmatii tendentioase la adresa partidului si a conducatorilor lui si nu este de acord ca portretul conducatorului partidului sa fie pus in rama, ca pe o icoana; conducatorii partidului vorbesc despre orice, numai despre Basarabia nimic – mai reproduceau securistii din ce aflau ca a zis tanarul profesor. Securitatea i-a pus diagnosticul: „Un element suspect de a comite acte iresponsabile impotriva statului nostru”.
1974
Putina armata nu i-ar strica tanarului profesor de istorie. Armata le scoate multora gargaunii din cap (Trusca se intreba alaturi de colegii sai de ce nu se publica volumul retributiei tov. Nicolae Ceausescu). Este trimis la Medgidia. CI-stul UM 01248 din Medgidia executa un control pe linia ordinii interioare si da taman de valiza TR-istului Trusca, doldora de reviste. La numai doua zile, Biroul de Contrainformatii prezinta un raport despre militarul TR „Didactul”, lucrat operativ in cadrul DUI. Conducatorul Unitatii 01248 a dispus imediat un control psihoneurologic la Spitalul Militar Constanta, pentru ca sustinea printre soldati ideea ca la noi in tara este exploatare. Securistii stiau ca asemenea internari inseamna calmante tari, sa-i treaca ideile protestatare. Ca doar si tovarasul Ceausescu a spus ca „pentru nebunii care pun la indoiala trainicia socialismului exista camasa de forta”. Internarea a fost efectuata la cererea scrisa din 2 mai 1974 a Securitatii Vaslui, catre Contrainformatiile Militare Medgidia, cu motivatie politica explicita. Reintors in unitate, soldatul Trusca le-a adus injurii medicilor care l-au „tratat”. Situatia se complica atunci cand Trusca a trimis o scrisoare Ambasadei Sovietice la Bucuresti cerand explicatii asupra expulzarii scriitorului Soljenitin. Ca sa scape de el este declarat apt necombatant si lasat la vatra, fiind degradat la… soldat.
1975
Revenit la Gusita, la postul sau de profesor, Trusca este supus unei activitati interne de filaj, asa cum rezulta din notele Serviciului „F” (filaj) al Securitatii iesene. Rapoartele se axeaza acum pe declaratiile lui Trusca, ca Basarabia e un teritoriu romanesc si trebuie sa militam pentru unire.
Securitatea Vaslui intocmeste un amplu plan de masuri „in DUI”, adica pentru urmarirea lui Trusca. Nelinistea securistilor este ca la Gusita nu exista nici un informator si se impunea recrutarea unuia. Pe informatorul „Mares Toader”, omul de serviciu de la scoala, nu se putea pune baza, pentru ca avea pregatire inferioara.
A fost internat din nou, cu forta, la Spitalul nr. 7 din Iasi: „psihoza discordanta”. Pentru aceasta internare au cooperat Serviciile de Securitate din Bucuresti, Iasi si Vaslui. Pe 13 ianuarie 1975, ministrul Invatamantului semneaza un ordin prin care profesorul Trusca Marin este eliberat din invatamant, deoarece este necorespunzator: le „transmite elevilor cunostinte si idei care vin in contradictie cu politica si ideologia partidului”.
A fost expulzat din Vaslui si a ajuns muncitor necalificat la Turceni. O adresa prin care Securitatea Vaslui cere celei din Gorj sa-l identifice dovedeste ca era urmarit in continuare, haituit. Timp de 11 luni lucreaza pe mai multe santiere.
1976
A fost angajat muzeograf la Craiova, dar nu ca istoric. Securitatea a aflat ca si aici a instigat colegii la actiuni impotriva conducatorilor de partid.
1977
Trusca a continuat sa faca „afirmatii potrivnice partidului si statului nostru”.
1978
Organizatia Amnesty International a prezentat cazul Trusca intr-un raport la New York, in cadrul unei liste cu 16 disidenti romani, inchisi in spitale psihiatrice pe motive politice.
1988
Securitatea si contrainformatiile militare i-au inchis o expozitie personala de pictura ce urma sa fie deschisa a doua zi la Casa Armatei din Craiova.
1989
Dintr-un raport al Securitatii Dolj aflam ca pe 24.03.1989 s-a dispus reluarea urmarii informative a lui Trusca.
Istoricul Trusca, stigmatizat pe viata?
La 16 ani de la Revolutie, la a carei scanteie si-a adus contributia cu prisosinta si Trusca, acesta n-a reusit sa-si redobandeasca catedra de istorie. A infruntat 20 de ani fascismul rosu, fiind urmarit de unitati ale Securitatii din 11 judete si Bucuresti. 13 medici psihiatri au copiat diagnosticul dictat de securisti.
Sotia a ramas somera intre 1981 si 1987. A fost nevoita sa-si vanda casa din Tecuci, pentru a supravietui cu doi copii si un singur salariat.
Cu ce a fost recompensat acest om pentru ce a indurat 20 de ani (si inca 16 dupa '89, cand este in continuare insultat public)? Cu o indemnizatie de 11 lei.
In Romania deceniilor 70 si 80 au existat circa 150 de disidenti si protestatari (in afara detinutilor politici ai anilor '50 si '60, multi raspanditi prin gropile comune ale gulagului romanesc). Acestia au contribuit decisiv la nesperatul decembrie 1989. Trusca a atacat in public ilegalitatile si privilegiile sociale ale regimului, cultul personalitatii lui Ceausescu. A indurat groaznicele internari psihiatrice, a fost eliminat din invatamant cu motivatie politica explicita, a fost expulzat dintr-un judet in altul, a avut domiciliul fortat, urmarit de 120 de ofiteri de securitate si 75 de informatori.
Securitatea a fost, asadar, patrioata…
Stiti ce este strigator la cer? Imbogatiti dupa '89 care n-ar fi pupat in vecii vecilor averi uriase daca nu lupta si Trusca pentru schimbarea regimului dictatorial ii rad in nas pentru cei 11 lei pe care ii primeste ca indemnizatie pentru cosmarul la care a fost supus.
Averile pe care si le-au strans potentatii postrevolutionari pe seama luptei deschise pe care a dus-o si Trusca contra regimului ceausist se ridica la zeci de mii de miliarde.
Judecatorii care i-au scapat pe devalizatorii Bancorexurilor, pe toti securistii si activistii care au capusat economia romaneasca au scris negru pe alb: „Nu rezulta ca influenta pe care urmarirea reclamantului in timpul dictaturii comuniste a avut-o asupra conditiilor sale de existenta, asupra profesiei ori starii familiale poate fi evaluata”.
Pe la posturile de radio si tv se perinda si istorici care gasesc circumstante comunismului si securismului. O voce legitima, cu drept moral incontestabil nu poate ajunge la microfon. Trusca este un proscris: a trecut prin fabricile torturii psihice de la Constanta, Socola, Craiova.
I-ar fi stat bine istoricului Trusca in comisia Tismaneanu. Ar fi venit si cu o mie de file pentru raportul stiintific, numai bune pentru a condamna comunismul si a-i face pe romani sa inteleaga cum se fabrica un bolnav psihic dintr-un om perfect sanatos. Cum se organizau internarile abuzive in spitale. Azilul psihiatric devenise metoda de represiune. Trusca putea contribui macar la capitolul „psihiatria rosie”.
