Persoanele cu venituri reduse primesc de la Primăria Mangalia pachete de alimente.
Primăria Municipiului Mangalia, prin Serviciul Public Creşe, Asistenţă Socială, Cultură, Sport şi Igienă Publică, derulează până pe 26 august 2011 programul social de distribuire a pachetelor cu alimente pentru nevoiaşi.
Peste 2.300 de persoane se încadrează în prevederile HCL nr.21 din 28.04.2011 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă constând în alimente pentru pensionarii din municipiu cu o pensie mai mică de 650 de lei/persoană sau 1.300 de lei/familie şi celor care se încadreaza în HCL nr. 59 din 14.05.2011, mai precis, persoanele cu handicap de gradele I şi II şi cele care au vârsta de peste 60 de ani şi nu realizează venituri.
Aproximativ 100, de persoane fără venituri, peste 400 persoane cu handicap şi 1800 pensionari beneficiază de acest program. Pachetele au valoarea de 420 lei/an, adică 35 lei/pachet şi conţin 1 kg de făină, 1 kg de orez, 1 kg de zahăr, un pui calitatea I, 1 kg mălai şi 1 l ulei. Pachetele se distribuie de 12 ori pe an. În luna august distribuirea a început luni, 22 august, şi va continua până vineri la Cantina Socială din incinta Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu” şi la Sala de Sport a Şcolii cu clasele I-VIII nr.1 din Mangalia, între orele 10.00 – 16.00, iar sâmbătă (27 august 2011) angajaţii Serviciului Social vor merge la persoanele care sunt în imposibilitatea de a se deplasa. Primarul Mihai Claudiu Tusac a fost şi de acesta dată în mijlocul pensionarilor. „În calitatea mea de primar, am încercat, aşa cum le-am promis, să îi ajut şi cred că aceste pachete oferite lunar le sunt foarte necesare”, a declarat acesta.
Pachetele au valoarea de 420 lei/an, adică 35 lei/pachet, şi conţin 1 kg de făină, 1 kg de orez, 1 kg de zahăr, un pui calitatea I, 1 kg mălai şi 1 l ulei.