O delegatie formata din viceprimarul municipiului Bistrita, Cornel Iliesi (PD), si trei consilieri locali, a cheltuit peste 100 de milioane de lei la un ceremonial de iertare a pacatelor care a avut loc la sfarsitul lunii august in localitatea italiana L'Aquila. Primarul orasului, Vasile Moldovan, a declarat ca prezenta in localitatea din Peninsula a viceprimarului si a consilierilor locali Dan Molnar, Alin Seserman, ambii de la PNL, si Doru Dobos (PD), a avut ca scop, printre altele, intarirea relatiilor de prietenie intre autoritatile din cele doua localitati, intrucat, in perioada imediat urmatoare vor incepe formalitatile de infratire.
La randul sau, Cornel Iliesi a spus ca a fost impresionat de festivitatile ocazionate de „Celebrarea iertarii divine”, manifestare traditionala a orasului italian, la care participa delegatii din 99 de localitati invecinate. El a adaugat, insa, ca, fiind o manifestare catolica, nu crede ca a avut vreun efect asupra sa personal sau a colegilor din delegatia bistriteana, toti de religie ortodoxa.
„In schimb, pot spune ca am stabilit sa facem mai multe schimburi economice si de tineri. La "Zilele municipiului Bistrita", reprezentantii orasului italian vor veni cu un stand special cu mancare si muzica italiana, dar si cu costume de epoca. La randul nostru, vom trimite acolo ansambluri reprezentative pentru cultura noastra”, a mai spus viceprimarul. El a estimat ca delegatia pe care a condus-o nu a depasit bugetul, ci, dimpotriva, a facut economii.
Zilele urmatoare, o alta delegatie din partea Primariei Bistrita, formata din doi consilieri locali, Calo Viorica (PNL) si Cristian Balogh (PD), dar si doi functionari ai municipalitatii, se va deplasa in orasul polonez Zielona Gora, unde va avea loc un festival al vinului. Bugetul pentru aceasta deplasare este tot de 100 de milioane de lei.