Osama bin Laden se pregătea să fugă din Pakistan înaintea atacului de luni dimineaţă, în care liderul al Qaeda a fost ucis. Se pare că după moartea sa, în hainele lui bin Laden s-au găsit 500 de euro şi două telefoane dovada faptului că se pregătea să fugă, potrivit New York Times.
Unii oficiali din cadrul serviciilor secrete americane au dezvăluit aceste detalii unor membrii ai Congresului, în timpul unei şedinţe de miercuri. Informaţiile au fost aflate ulterior de jurnalistul Jonathan Allen de la ziarul Politico.
Allen nu dă numele surselor sale, dar spune că această informaţie a fost confirmată din patru surse. „Trei oameni care au participat la şedinţă mi-au confirmat aceste detalii, iar a patra sursă a spus că a aflat aceaste informaţii în afara şedinţei. Un purtător de cuvânt de la Casa Albă a spus că nu comentează pe acest subiect”, a spus Allen.
Potrivit jurnalistului, banii şi telefoanele cusute în hainele pe care bin Laden le purta când a fost ucis erau „semne sigure” că el se pregătea să părăsească locuinţa în cel mai scurt timp.
De asemnea, Christina Lamb, corespondent din Afghanistan pentru The Times a postat un mesaj pe Twitter în care spunea că faptul că bin Laden avea asupra sa euro „este o dovadă în plus a faptului că dolarul se depreciază„.