-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialOrganizatorii unei piese despre ISTORIA GAY în România, BĂTUŢI după o reprezentanţie...

Organizatorii unei piese despre ISTORIA GAY în România, BĂTUŢI după o reprezentanţie la SNSPA

Organizatorii unei piese despre istoria homosexualităţii în România au fost agresaţi, marţi seară, în Capitală, după o reprezentaţie într-o sală a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), unul dintre aceştia fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit Mediafax.

 

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei civice Miliţia Spirituală, incidentele s-au produs în jurul orei 20.20, în zona străzii Povernei din sectorul 1, după o reprezentaţie a spectacolului cu piesa „După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România)”.

„Colegii noştri de la Miliţia Spirituală, organizatori ai spectacolului, au ieşit din sală, după reprezentanţie, pentru a pleca spre casă. În apropiere, însă, erau aşteptaţi de un grup de aproximativ zece tineri, care i-au abordat cu întrebări de genul «Ce, bă, sunteţi gay?» şi i-au lovit cu pumnii. Unul dintre colegii mei, lovit în cap, a fost dus la spital. După cum aşteptau acolo, agresorii aveau, aproape sigur, informaţii clare despre eveniment şi despre cine sunt organizatorii, pentru că au ştiut când şi pe cine să atace. O parte a agresorilor aveau glugi, probabil ca să nu fie recunoscuţi”, au declarat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

Ulterior, au mai povestit organizatorii spectacolului, agresorii au fugit.

„Unul dintre spectatori, care a ieşit din sală înaintea colegilor mei, a sunat la Poliţie să avertizeze că a văzut un grup suspect care aştepta în stradă. La scurt timp după aceea, grupul i-a atacat pe cei ieşiţi în urma celui care sunase la Poliţie”, au mai spus aceleaşi surse.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au confirmat producerea incidentelor, precizând că victimele nu au depus deocamdată plângere. „Au spus că vor depune plângere mâine (miercuri – n.r.)”, au mai spus poliţiştii.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă