În lucrarea sa din 2014 „Microbiomul – Arma secretă a medicinei moderne“, profesorul de biologie Gheorghe Mustaţă de la Universitatea Iaşi explică: „Toate microorganismele care folosesc organismul nostru ca mediu de viaţă, atât la exterior, cât şi la interior, formează aşa-numitul microbiom. […] Astfel, putem considera că organismul nostru este edificat nu numai de celulele proprii, ci şi de cele ale microbiomului şi că funcţionează ca un tot unitar, asemenea unui superorga-nism, pe care îl numim holobiont. Specialiştii consideră că celulele microbiomului depăşesc de 10 ori celulele proprii organismului, iar genomul microbiomului este de circa 100 de ori mai mare decât cel al omului“. Profesorul Gheor-ghe Mustaţă subliniază că micro-biomul colono-rectal (al intesti-nu-lui gros) este absolut esenţial pentru sănătatea organismului: „prin folosirea de antibiotice microbiomul gastrointestinal este grav afectat, ceea ce se reflectă în sens negativ în starea de sănătate a organismului. […] Antibioticele […] au efectul pesticidelor folosite în agricultură: determină mari dezechilibre în ecosistemele somatice“.[1]
Importanţa microbiomului gastroin–testinal a început să fie recunoscută tot mai mult şi în medicina alopată, care de ceva vreme încoace recurge până şi la „bacterioterapie“ (în limbaj mai puţin eufemistic, transplant de materie fecală) în încercarea disperată de a readuce la echilibru flora intestinală distrusă prin antibiotice, după cum arată studiile publicate în New England Journal of Medicine.[2]
Biologul german dr. Stefan Lanka explică, de asemenea, de peste 20 de ani: Suntem înconjuraţi de bacterii şi suntem alcătuiţi din bacterii, ele există în toate fluidele, organele şi celulele organismului uman, unde sunt transportate de exemplu din intestin în sânul matern şi de acolo în laptele matern; toate celulele corpului nostru sunt create din bacterii. Ca atare, se pune întrebarea dacă bacteriile pot fi cu adevărat patogene, dacă acest lucru a fost vreodată demonstrat în afara laboratorului şi cum anume apar bolile şi simptomele despre care se susţine că ar fi cauzate de bacterii.
Experimentele pe animale pu-blicate de Robert Koch în 1876 au dovedit doar că nu bacteriile cauzau „bolile“, ci cel mult atacurile biologice masive la care erau supuse animalele de laborator. În 1883, Robert Koch a plecat în Egipt cu „Comisia știinţifică germană“, luând cu el şi animalele de laborator (iepuri, cobai, porci, câini, pisici, maimuţe, şobolani) pentru a demonstra contagiozitatea holerei. Experimentele au eşuat.[3] Contemporan lui Robert Koch, profesorul Max von Pettenkofer a demonstrat prin aşa-numitul experimentum crucium faptul că teoria infecţiei era doar atât: o teorie. Astfel, el a băut în faţa studenţilor săi un pahar cu o cultură de bacili de holeră şi nu s-a îmbolnăvit.[4]
De asemenea, fraudele lui Louis Pasteur au fost dezvăluite de către prof. Geison de la Universitatea Princeton, care în 1996 a publicat analiza caietelor private ale chimistului francez, din care reiese că Pasteur a comis fraudă ştiinţifică în toate experimentele sale, inclusiv cele despre vacci-narea împotriva bolii cărbunoase, din 1881.[5]
Bacteriile nu luptă
În biologie şi în natură se poate observa simplu că bacteriile nu luptă. Ele produc spori atunci când mor încet, iar când sunt distruse brusc produc vezicule de transport pentru acidul nucleic, menit să ajungă la alte bacterii, cu scopul supravieţuirii. De altfel, pentru analiza acestor vezicule de transport intercelular a fost acordat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2013.[6] Aceste vezicule de transport (numite şi microzomi) sunt denumite greşit „virusuri bacteriene“ (virus = otravă, lat.).
A durat decenii întregi până când s-a reuşit în condiţii artificiale, de laborator, cultivarea unor bacterii foarte labile, care sunt într-adevăr atât de labile, încât la simplul contact cu aceste vezicule de transport inofensive, bacteriile din eprubetă îşi transformă biomasa în exact aceleaşi vezicule de transport, aşa cum fac toate bacteriile când sunt distruse brusc şi rapid. Pe baza acestor observaţii, se susţine că virusurile ar dormita, „latente“, în bacterii, după care ar fi „activate“ prin alţi factori. Aceasta este o interpretare greşită a rezultatelor unor teste de laborator. Toate publicaţiile referitoare la aceste teste arată rezultate apărute doar în condiţii artificiale, de laborator, care nu au nimic de-a face cu procesele biologice din natură.
După cum explică biologul german dr. Lanka, bacteriile nu pot trăi decât în simbioză cu sute şi mii de alte bacterii şi ciu-perci, întrucât bacteriile fac în permanenţă schimb de acizi nucleici între ele şi astfel se (auto)re-pară permanent. Bacteriile izolate mor în scurt timp după izolare. Conceptul de „bacterie“ inventat de oamenii de ştiinţă este un artefact de laborator care nu există sub această formă în natură. Reînnoirea acizilor nucleici bacterieni printr-un schimb constant cu acizii nucleici ai altor bacterii este premisa relativei imortalităţi a bacteriilor, întrucât bacteriile nu-şi pot repara singure acizii nucleici. Acest schimb de acizi nucleici reprezintă, de exemplu, şi baza biochimică a sexualităţii.
Din analiza acestor fenomene naturale reiese că bacteriile şi celulele noastre (care sunt alcătuite din bacterii) trăiesc în simbioză şi nu luptă niciodată, ci doar fac schimb de substanţe şi componente, în funcţie de nevoile biologice ale organismului. Ipoteza că procesele de regenerare şi transformare şi reciclare ale celulelor din organismul nostru ar reprezenta de fapt o „luptă“ nu are niciun fundament şi nicio acoperire ştiinţifică şi porneşte doar din mentalitatea colectivă greşită de tip occidental; în nicio altă cultură nu există dogma contagiozităţii materiale şi a unei biologii bazate pe principiul de luptă.
Moartea bebeluşilor diagnosticaţi cu SHU
În luna februarie 2016, trei bebeluşi români au decedat în condiţii neelucidate, cu diagnostic de SHU (Sindrom Hemolitic Uremic), concomitent cu internarea în spital a altor zeci de copii mici în stare foarte gravă, care au ajuns la dializă. Copiii proveneau din mai multe localităţi (Argeş, Bacău, Sibiu, Braşov, Ialomiţa, Feteşti, Dolj, Bucureşti). Autorităţile au susţinut că singura cauză a deceselor şi a îmbolnăvirilor grave ale micuţilor ar fi fost bacteria E. Coli, deşi conform datelor făcute publice de Ministerul Sănătăţii unul din copiii decedaţi fusese „confirmat cu E. Coli nepatogen“, iar la ceilalţi doi copilaşi decedaţi nu se găsise deloc bacteria E. Coli (AGERPRES). Bunica unuia din copilaşii decedaţi a declarat într-o emisiune TV că pe certificatul de deces al micuţei fusese trecută drept cauză pneumonia.
În luna martie 2016, Eurosurveillance a publicat un raport redactat printre altele de specialişti români de la Spitalul „Marie Curie“, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Institutul Cantacuzino, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ şi Ministerul Sănătăţii.[7] În acest raport se precizează în mod surprinzător că doar 6 din 15 probe reacţionaseră pozitiv la analizele serologice pentru bacteria E. Coli (!), iar din cele 6 doar un singur caz se confirmase prin aglutinare!
În plus, analizele serologice se bazează doar pe evidenţierea prezenţei anticorpilor, nicidecum pe izolarea şi identificarea directă a „tulpinilor“ de E. Coli incriminate! Experţii admit ei înşişi (pag. 5 a raportului) „caracterizarea incompletă a tulpinilor“, lipsind analiza moleculară a aşa-ziselor „tulpini“ patogene. Cum se potriveşte atunci teoria cu practica şi de ce s-au pus decesele în cârca bacteriei?
Analize şi diagnostice arbitrare
La peste 95% din oameni există în intestin în mod natural bacteria E. Coli, care are un rol benefic. În scandalul cu copiii decedaţi în condiţii neelucidate, fiind incriminată public o bacterie E. Coli găsită în „brânzica de Brădet“, directorul firmei Brădet şi-a trimis angajaţii la analize, cu rezultatul uimitor că ŞAPTE angajaţi au fost testaţi pozitiv pentru exact aceeaşi „tulpină“ aşa-zis „patogenă“ şi aşa-zis cauzatoare de Sindrom Hemolitic Uremic. Cum se face atunci că cei şapte angajaţi şi familiile lor nu au dezvoltat niciun fel de simptome, dacă acea „tulpină“ ar fi patogenă? Oare nu ar fi cazul să luăm în considerare explicaţia că, DE FAPT, bacteria E. Coli este incriminată pe nedrept?[8]
Chiar şi rezultatele care indică prezenţa aşa-zisei „verotoxine“ nu echivalează automat cu confirmarea unei „infecţii“. În pros-pectul testului MutaFAST® VTEC stx1/2 real time PCR putem citi: „Limite ale testului: Diagnosticul unei boli infecţioase nu are voie să fie pus doar pe baza rezultatelor acestui test. Datele de anamneză precum şi simptomatologia pacientului trebuie luate în considerare alături de rezultatele analizei moleculare.”
Concluzie: un rezultat pozitiv la analize este considerat relevant DOAR în cazul prezenţei unor simptome adecvate. De ce oare? Altă concluzie: şi oamenii sănătoşi reacţionează pozitiv la testele de „verotoxine” (de exemplu cei ŞAPTE angajaţi ai firmei Brădet). Ca atare, testele pozitive nu dovedesc că bacteria ar cauza vreo boală, iar legătura dintre aşa-zisele „toxine“ de E. Coli şi simptomatica bolii este o ipoteză bazată pe speculaţii, nu pe o înţelegere profundă şi ştiinţifică a proceselor biochimice din organism.
Ce motiv au autorităţile române să falsifice statistica?
Oare ce aveau în comun toţi copiii şi bebeluşii diagnosticaţi cu Sindrom Hemolitic Uremic şi ce au evitat autorităţile să investigheze?
Nădăjduiesc că acest articol va capta atenţia acelor medici deschişi spre găsirea de noi soluţii privind simpto-ma-to-logia unor boli care continuă să provoace decese în rândul copiilor noştri. Totodată, după mai bine de 3 luni de la tragedia morţii bebeluşilor provocată de aşa zisa bacterie Escherichia coli aşa cum afirmă unii medici, dar neconfirmată de testele de laborator, autorităţile nu ne-au oferit nici până în acest moment un răspuns final privind cauza reală a deceselor. Având în vedere acest aspect, solicităm public Ministerului Sănătăţii să se pronunţe în legatură cu această tragedie.“
COSTEL STANCIU, președintele APC
Note
[1] Prof. Gheorghe Mustață, Mariana Mustață, The Microbiome – The Secret Weapon of Modern Medicine, Int. Journal of Medical Dentistry, Vol. 4, Issue 2 Aprilie/June 2014, pag. 123-137
[2] http://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa1205037
[3] UK Parliament, Further Reports Respecting the Cholera Epidemic in Egypt and the Proceedings of the German Scientific Commission, C. 3996 LXXX III (1884), p. 4
[4] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2723483/
[5] Prof. Gerald L. Geison: The Private Science of Louis Pasteur, 1995,
Princeton University Press
[6] http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/2013/
[7] http://www.eurosurveillance.org/images/dynamic/EE/V21N11/art21417.pdf
[8] http://www.gandul.info/stiri/cazul-bebelusilor-din-arges-angajati-ai-firmei-bradet-depistati-cu-e-coli-15108562
Testele pentru E. Coli nu sunt standardizate
Testele de depistare a aşa-ziselor E. Coli patogene NU sunt etalonate conform unui standard internaţional pe baza moleculelor specifice şi caracterizate biochimic, ci pe bază de probe obţinute de la o serie de pacienţi cu un diagnostic comun, iar acele probe conţin o cantitate uriaşă de particule care nu sunt specifice şi nici purificate. Dacă în acest ghiveci de particule nespecifice testul identifică regulat (dar nu întotdeauna!) anumite molecule care nu apar mereu la cei fără diagnosticul respectiv, atunci microbiologii interpretează rezultatul testului ca dovadă a unui agent infecţios specific. Corect ar fi ca pacientul respectiv să se lase testat pentru TOATE bacteriile aşa-zis „patogene”, pentru a vedea dacă nu cumva toate testele ies pozitive, pe lângă faptul că prezenţa unei bacterii este departe de a demonstra că aceasta ar fi cauza bolii. Aşa cum prezenţa pompierilor la fiecare incendiu nu poate fi vreo dovadă că pompierii sunt cauza incendiilor, prezenţa unor molecule proteice sau a unor infime particule celulare dintr-o masă întreagă de celule şi particule nespecifice NU poate reprezenta cauza simptomelor!
Notabil este şi faptul că la nivel naţional autorităţile române au raportat că în anii trecuţi NU se înregistraseră cazuri de sindrom hemolitic uremic, în timp ce în raportul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (CEPCB) se menţionează că numai în anul 2015 fuseseră înregistrate 25 de cazuri de SHU în România.
