Realizat de Juan Antonio Bayona (nascut in 1975), "El Orfanato" a fost recompensat in acest an cu Premiul Goya pentru cel mai bun nou regizor si a reprezentat Spania la selectia pentru Oscaruri. Nu degeaba e coprodus de Guillermo del Toro. Bayona da dovada de multa siguranta. Filmul nu (te) oboseste, distiland in permanenta o amenintare difuza. Un cuplu de tineri cu copil revin in fostul orfelinat unde crescuse femeia. O vila superba si veche, aproape de mare, unde valurile se sparg in gura unei pesteri. Ploua mult, dar ploaia pare sa protejeze noul camin inverzit al familiei care planuieste sa aduca aici si copii handicapati, pentru a-i ingriji. Destul de repede, prietenii imaginari ai copilului cuplului nu par atat de inexistenti, iar drama pe care toata lumea o asteapta evolueaza gradat pana la distrugatoarea confruntare finala. Juan Antonio Bayona urmeaza reteta clasica a filmelor despre case bantuite, dar face in asa fel incat sa ascunda schelaria si sa foloseasca trape discrete.
"El Orfanato" nu e un horror despre fantome pizmase si irationale. Filmul pleaca de la schema si ajunge, elegant, la un film de dragoste, in care iubirea unei mame devine mai puternica decat o mie de spirite nedormite. "Orfelinatul" e un film european, deci unul care are un gust distinct, care miroase a ploaie si a mare, care are un "happy- end" neconform retetei. Belén Rueda e foarte puternica in rolul mamei, dar probabil ca i-a fost dificil sa joace acest personaj din moment ce unul dintre cei trei copii ai sai a murit la o varsta foarte mica. "Suferinta iti va spune ce trebuie sa faci", suna replica-miez a filmului, sfatul pe care i-l da eroinei mediumul tenebros, dar empatic, interpretat de Geraldine Chaplin.
