Jonathan Safran Foer are 30 de ani, a primit Guardian First Book Prize pentru cartea de debut si este considerat copilul-minune al literaturii americane, fiind si printre cei mai bine platiti scriitori ai momentului. Casatorit cu nu mai putin celebra Nicole Krauss, figureaza amandoi in celebra antologie Granta a celor mai buni prozatori de limba engleza din 2006. "Extrem de tare si incredibil de aproape", roman care i-a entuziasmat pe Salman Rushdie si pe John Updike si care, fireste, va fi si ecranizat, este povestea lui Oskar, un baietel de noua ani care si-a pierdut tatal in atentatele din 9.11. Pustiul este extrem de spiritual si de inteligent, este o "figura" care cucereste imediat prin candoare, intuitie, curiozitate si emotivitate: este fan Beatles, joaca in rolul craniului Yorick in piesa "Hamlet" (scena este me-mo-ra-bi-la), ii trec prin cap si inventeaza tot felul de chestii ("un zgarie-nori care sa se miste de sus in jos, iar liftul sa ramana pe loc", "un elastic pe care il prinzi in jurul cartii tale preferate de poezii, il tii un an, dupa care il scoti si il porti"), ii scrie lui Stephen Hawking, adora testoasele si se ofera voluntar in expeditii pentru salvarea elefantilor, este pasionat de statistica si face liste cu toate cuvintele si numele pe care nu le cunoaste pentru a le cauta pe Google, dar, cel mai mult, ii este foarte dor de tatal lui. Cheia pe care a gasit-o printre lucrurile tatalui se afla intr-un plic pe care scria Black, astfel ca pustiul pleaca prin New York in cautarea celor cateva zeci de mii de persoane care poarta numele Black pentru a-l afla pe cel care l-a cunoscut pe tatal lui si care stie de la ce incuietoare este misterioasa cheie. In paralel cu povestea cautarii lui Oskar, mai avem o scrisoare a tatalui plina de neasteptate marturisiri despre dragostea dintre cei doi parinti. Fara a fi o carte mare, romanul lui Foer este puternic si emotionant, scris cu inventivitate si cu umor, dar si liric, cu multa candoare si delicatete, fapt care il salveaza de la melodramatism. Pustiul este un personaj creat seducator, cam inautentic, de unde si eticheta genului acestui roman: fictiune literara. Interesant si vizual (sunt reproduse desene si fotografii, unele capitole au o asezare in pagina mai speciala), romanul este tradus de Andra Matzal, cea care a izbutit sa dea versiunea in romana a "Trainspotting"-ului.
Jonathan Safran Foer – "Extrem de tare si incredibil de aproape", traducere de Andra Matzal, Editura Humanitas, 2007, 37 lei.
Decat sa va intrebati la nesfarsit cum de Philip Roth inca nu a luat Premiul Nobel, mai bine ii cititi noul roman tradus la Polirom. Apropiata prin tema degradarii trupului de "Animal pe moarte", povestea acestui Orisicine in asteptarea unei interventii chirurgicale surprinde drama batranetii, a varstei evocative cand erotismul e nostalgic, iar tineretea, atat de indepartata cu vigoarea, autosuficienta si succesele ei, incat pare de-a dreptul irosita. O tema pe care Roth o abordeaza, cum ne-a obisnuit, frontal si fara menajamente dar elegiac & elegant in destule pasaje care iti taie respiratia. Un scriitor urias deSpre ale carui romane poti spune, fara jena, ca sunt pline de intelepciune!
Philip Roth, "Povestea lui Orisicine", traducere de Fraga Cusin, Editura Polirom, 2007, 22,95 lei.
Recunosc: am fost curios. Dar curiozitatea nu te rasplateste de fiecare data. Aceasta Gabrielle Wittkop este atat de lipsita de talent, incat romanul ei este ca un banc scabros fara poanta. Un tip spioneaza cimitirele, iar noaptea dezgroapa cadavrele proaspat ingropate si le aduce in camera lui, unde le-o trage pana se invinetesc si se imput. Incercarea reputatului Vasile Dem Zamfirescu de a incropi o prefata interesanta clinic/psihologic este, de fapt, adevarata poanta a acestei farse pornografice in care literatura este lasata sa moara pentru a fi violata.
Gabrielle Wittkop, "Necrofilul", traducere de Doru Mares, Editura Trei, 2007, 17,90 lei.
