Se spune că ordonanţele de urgenţă n-ar trebui aruncate cu totul la coş, că există situaţii în care un Executiv mai bine intenţionat poate impune unui Legislativ anchilozat şi ticălos, cu ajutorul lor, legi care să facă lucrurile să meargă înainte.
Se invocă o listă de modificări legislative care au reprezentat la vremea respectivă un progres, adoptate prin această procedură. Însăşi legea de funcţionare a DNA a fost adoptată de către guvernul PSD, în 2002, prin ordonanţă de urgenţă. E foarte adevărat, după cum e adevărat şi faptul că ulterior s-a constatat neconstituționalitatea unor articole şi a trebuit modificată (prin cel puţin două alte ordonanţe de urgenţă). Ar trebui să ne întrebăm dacă adoptarea “aşezată” a legislaţiei respective, prin dezbateri parlamentare şi un eventual control de constituţionalitate, nu ar fi permis elaborarea unei legi mai bune din capul locului.
O ordonanţă de urgenţă a permis acum un an scoaterea Consiliului Naţional de Etică din circuitul sancţionării doctoratelor obţinute prin plagiat. A fost bine, numai că, odată ajunsă în Parlament, ordonanţa a fost modificată (termenul mai propriu ar fi “schimonosită”), astfel încât să producă efecte contrare scopului pentru care fusese iniţiată. Din cauza acestor adăugiri, CCR a declarat neconstituţională Legea pentru aprobarea OUG 4/2016, în ansamblul ei. Acum se pregăteşte respingerea în Parlament a ordonanţei în întregime.
Un alt exemplu de ordonanţă de urgenţă pornită din intenţii bune este OUG 79/2016 – cunoscută drept “reforma spitalelor”. Promovată de către ministrul Voiculescu în noiembrie, ea a fost respinsă în Parlament imediat după instalarea noii majorităţi. În loc de reformă, nu a reuşit să aducă în spitale decât puţină vânzoleală.
Toate aceste exemple dovedesc că, şi atunci când sunt corecte în conţinut, ordonanţele de urgenţă sunt atât de fragile încât, mai devreme sau mai târziu, produc efecte mai degrabă contrare scopurilor iniţiale.
S-a spus că ordonanţele de urgenţă ar trebui păstrate, cu condiţia ca ele să fie utilizate exclusiv în situaţii extraordinare. Curtea Constituţională a intervenit în mai multe rânduri, declarând neconstituţionale câteva ordonanţe adoptate în situaţii care nu justificau caracterul de urgenţă. Dar asta nu a împiedicat actualul Guvern (dar şi pe cel anterior) să legifereze prin ordonanţe. Juristul Dan Mihai, de la APADOR-CH, propunea chiar ca în referendumul preconizat de către preşedinte să fie introdusă întrebarea: “Sunteţi de acord ca ordonanţele de urgenţă să poată fi adoptate numai pentru prevenirea sau înlăturarea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav, precum şi în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă?”. Soluţia mi se pare discutabilă: introducerea într-un referendum consultativ a unei teme care vizează revizuirea Constituţiei duce la o fundătură – a se vedea întrebarea privind parlamentul unicameral din referendumul din 2009.
De fapt, problema e că, oricât se va strădui legiuitorul să definească mai clar şi mai restrictiv situaţia de urgenţă, se va găsi întotdeauna cineva care să forţeze interpretarea textului respectiv astfel încât să poată uza de ordonanţa de urgenţă. Există cazuri în care situaţia de urgenţă a fost creată chiar de către Guvern, prin întârzierea promovării unor modificări legislative prin procedura parlamentară. Chiar dacă ordonanţa va fi ulterior invalidată pe motivul absenţei unei urgenţe reale, între timp ea va fi produs efecte, uneori ireversibile.
În favoarea menţinerii ordonanţelor de urgenţă, ca instrument excepţional de legiferare, se invocă posibilitatea producerii unor situaţii cu adevărat urgente: cataclisme naturale, atac armat extern etc. Dar pentru asta există starea de alertă şi starea de urgenţă, care acordă Guvernului puteri sporite. Amintesc că pentru perioade şi pentru domenii bine definite există posibilitatea delegării către Guvern a puterii de legiferare, prin ordonanţe simple.
Toate aceste motive mă determină să cred că ordonanţele de urgenţă reprezintă un reziduu inutil şi nociv în Constituţia României. El permite încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, diminuarea rolului Parlamentului în favoarea celui al Guvernului. Alineatele 4, 5 şi 6 ale articolului 115 trebuie eliminate. Cum actuala majoritate pare mulţumită cu posibilitatea de a jongla cu ordonanţele care ba sunt, ba nu sunt, nu ne putem aştepta ca o asemenea acţiune să fie iniţiată în Parlament.
Sutele de mii de oameni care au protestat împotriva OUG 13 vor să fie siguri că într-una din serile următoare Monitorul Oficial nu va publica o nouă ordonanţă menită să submineze democraţia. Există însă iniţiativa cetăţenească. Pentru asta, au la îndemână iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei. 500.000 de semnături pentru ca să nu mai avem niciodată ordonanţe de urgenţă. Cât de greu poate fi?
