Cu toate că Galaţiul este înconjurat de cursurile Dunării, Siretului şi Prutului, iar la nord se află Lacul Brateş, cu o suprafaţă de 2.000 ha şi Parcul Natural Lunca Prutului, o veritabilă zonă de deltă, de 18.000 ha, în oraş nu există nici o societate comercială de prelucrare a peştelui.
Galaţiul a avut tradiţie în producţia de conserve de peşte şi la începutul anilor ’90 încă mai exista fabrica Pescogal SA Galaţi, care producea aproape o cincime din producţia de conserve a ţării. Fabrica avea în patrimoniu câteva exploatări piscicole naturale din Lunca Prutului, dar la Pescogal SA era prelucrat şi peştele capturat din Dunăre şi peşte oceanic din Atlantic, adus de pescadoarele de la IPO Tulcea. Fabrica a fost falimentată de directorii numiţi politic de PDSR, cel considerat principalul vinovat de falimentarea Pescogal SA fiind actualul deputat PSD, Florin Pâslaru.
Tradiţie de peste un secol
Pescogal SA, fostă “Pescăriile Statului”, fusese înfiinţată pe 27 iunie 1912. Era compusă dintr-un port de pescărie, o hală acoperită pentru vânzarea zilnică en-gros a peştelui, spaţii pentru angrosişti şi comisionarii de peşte, o staţie de încărcare a peştelui în vagoane CFR, un frigorifer central, o piaţă pentru căruţele care cumpărau peşte pentru desfacere la sate, depozite de gheaţă etc. Exista o fabrică de gheaţă artificială, ce producea zilnic 500 de kilograme. Dinamul de 30 kw producea energie electrică pentru iluminat şi pentru ozonarea aerului de ventilaţie, pentru elevatorul de cărbuni şi pentru ascensorul de peşte. În perioada interbelică şi aceea a regimului comunist fabrica de conserve de peşte a fost modernizată de mai multe ori. Potrivit statisticilor Ministerului Agriculturii, în 1992 Pescogal SA Galaţi producea 17% din producţia de conserve de peşte din România.
Falimentul Pescogal, „opera” PSD şi PNŢCD
Florin Pâslaru a fost numit director al SC Pescogal SA Galaţi în 1992. În cei 5 ani cât a condus Pescogal, Pâslaru a reuşit să falimenteze societatea, în special prin achiziţiile de materie primă. Un fost angajat al Pescogal SA, ne-a relatat că la vremea aceea, preţul unei tone de peşte oceanic era de 450 de dolari. Prin contractele încheiate cu firme „căpuşă” ale unor cunoscuţi ai săi stabiliţi în strinătate, directorul Pâslaru plătea penru o tonă de peşte oceanic peste 900 de dolari. După venirea CDR la putere, nu se mai putea face mare lucru, dar societatea încă mai putea fi salvată, însă PNŢCD l-a numit director pe un oarecare Glăvan, care nu a făcut decât să oficializeze falimentul Pescogal SA.
Nu există nici măcar „Piaţa de Peşte”
Hala în care a funcţionat din 1912 până în anii ’50 „Piaţa de Peşte”, mai există şi astăzi la fostul sediu al Pescogal SA. Acum este declarată monument istoric. Ar putea recăpăta vechea funcţionalitate, dar la Galaţi nu este interesat nimeni de asta, tot aşa cum nu este interesat nimeni de reluarea prelucrării peştelui. Aşa că la Galaţi nu există nici măcar o „piaţă de peşte”, deşi un astfel de proiect fusese anunţat în urmă cu câţiva ani, o astfel de piaţă urmând să fie înfiinţată la Piaţa de Gross, de pe Calea Basarabiei. Înfiinţarea „pieţelor de peşte”, mai precis a punctelor de primă vânzare a peştelui era prevăzută în măsurile de reformă în domeniul pescuitului după model european. Mai erau prevăzute concesionările fondurilor piscicole de pe Dunăre, Prut şi Siret, către asociaţii de pescari profesionişti, în ale căror obligaţii intrau înfiinţarea de sisteme de înregistrare a capturilor şi a unor cherhanale, pentru prima depozitare şi dotarea cu autovehicole speciale, pentru transportarea peştelui la „piaţa de peşte”. „Reformele” au început în 2003 şi după ce timp de câţiva ani de controverse în jurul concesionărilor clientelare a tronsoanelor de pe Dunăre şi Prut, s-a aşternut liniştea.
