Peste 200 de poliţişti şi procurori de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate (BCCO)Timişoara şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism Timiş, sprijiniţi de mascaţi de la trupele speciale, au luat cu asalt municipiul Lugoj pentru anihilarea unei puternice reţele de trafic de heroină. Acţiunea a început la primele ore ale dimineţii, concomitent cu alte descinderi ale poliţiştilor de la BCCO Bucureşti la membrii clanului Ştoacă din zona Ferentari, liderii acestei reţele. Luaţi prin surprindere, traficanţii de droguri din Lugoj nu au mai avut timp să arunce sau să distrugă marfa, astfel că din cele 21 de locuinţe „vizitate” de mascaţi au fost ridicate de 200 grame de heroină şi 900 grame de cannabis.
Drogurile din subsolul blocului
„La domiciliul liderului reţelei, P. Oprea, în boxa de la subsolul blocului au fost descoperite aproximativ 200 de grame de heroină, porţionată, pregătită pentru vânzare, precum şi 11.520 de ţigarete contrafăcute, suspecte de a proveni din contrabandă. În urma descinderilor domiciliare au fost găsite şi confiscate aproximativ 900 de grame canabis şi diverse cantităţi de heroină – ca şi doze destinate consumului.”, arată un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). De asemenea, 40 de persoane au fost reţinute şi conduse la BCCO Timişoara pentru audieri. Printre aceste persoane suspecte se află şi o poliţistă de la Poliţia de Frontieră Timiş. Conform anchetatorilor, în perioada 2009- 2011, membrii reţelei au procurat peste 20 de kilograme de droguri din Turcia, pe care au distribuit-o dealerilor şi consumatorilor din Bucureşti, Timişoara şi Lugoj, pentru importante sume de bani. Monitorizarea acestei reţele de droguri de către ofiţerii BCCO Bucureşti şi Timişoara a început în anul 2008, iar în toamna anului trecut a fost intensificată, în condiţiile în care traficanţii erau foarte bine organizaţi şi manifestau o prudenţă sporită şi vindeau marfă doar consumatorilor cu recomandare. În ultimii ani, Lugojul a devenit una dintre cele mai importante pieţe de desfacere a drogurilor de mare risc, o adevartă placă turnantă a heroinei din România. De altfel, în urmă cu câţiva ani, mai exact în noiembie 2002, aici a fost arestat, şi ulterior condamnat la închisoare, Lucian Lobonea, 30 de ani, care în plan politic îndeplinea funcţia de vicepreşedinte al PSD Lugoj.