Aproape totul trebuie schimbat, din temelii, în administrația românească. Greu găsești un domeniu sau o instituție în care să nu fie nevoie de o reformă profundă. Cu toate acestea, cel mai mare risc pentru Guvernul Cioloș este să încerce să schimbe totul și să nu reușească să schimbe mai nimic. Iată o listă de acțiuni care ar trebui să prevină un potențial eșec, cauzat de multitudinea și complexitatea corecțiilor ce se impun.
1. Prioritizarea. Noul Guvern nu ar putea să schimbe tot ce e de schimbat chiar dacă ar avea un mandat de patru ani. Dar chiar și într-un an se pot face multe. Plecăm de la ipoteza că există, în sfârșit, voință și mult mai puțină frică de politic. Decizia-cheie va fi alegerea acelor bătălii importante în care Executivul se va angaja și care trebuie să combine un impact major asupra vieții cetățenilor sau a economiei și o probabilitate ridicată de a fi câștigate într-un timp scurt.
2. Partenerii. Atât din perspectiva prioritizării, cât și din cea a șanselor de reușită este esențial ca Guvernul să-și atragă alături parteneri instituționali care să-l ajute să ducă la îndeplinire proiectele rapid, cu minimum de ezitare și de erori. Există câteva organizații din mediul de afaceri, think-tank-uri și ONG-uri care au demonstrat de ani buni că știu ce vorbesc. Este esențial ca Guvernul să le ceară punctul de vedere și să țină cont de el atunci când vor să afle care sunt cele mai mari trei probleme cu care se confruntă companiile private în relația cu statul. Sau care sunt principalele trei obstacole care blochează construcția de autostrăzi. Sau cele trei măsuri care se impun pentru a opri risipa în cheltuirea fondurilor pentru sănătate, educație și toate celelalte domenii esențiale.
3. Consultarea. Chiar dacă va mai dura până ce Ministerul pentru Consultare publică și dialog social va fi funcțional, este esențial ca primele canale de comunicare cu organizațiile descrise mai sus, dar și cu asociațiile care grupează un număr larg de cetățeni să fie deschise cât mai rapid și ca feedback-ul să fie asimilat într-un mod realmente folositor. Adică, procesul de adunare a ideilor și propunerilor să fie extrem de scurt, iar energiile să fie canalizate pe șlefuirea celor două-trei proiecte esențiale care vor rezulta în urma prioritizării.
4. Transparența. Faptul că premierul a făcut deja o referire la importanța transparenței este un semn bun. Dar nu vor fi suficiente câteva declarații de bune intenții pentru a zgâlțâi din temelii o adevărată cultură a secretomaniei care domină instituțiile statului. Va fi nevoie ca toți miniștrii să ia măsuri drastice împotriva tuturor celor care refuză să aplice Legea 544 privind liberul acces la informațiile de interes public.
De ce este atât de importantă transparența pentru misiunea noului Guvern? Pentru că publicarea listelor cu prețuri de achiziții, de exemplu, dar și a altor informații care ascund înțelegerile murdare dintre șefii de instituții și firmele de casă care le furnizează produse și servicii va avea același efect ca liberalizarea accesului la Registrul Comerțului acum aproape douăzeci de ani. Pentru jurnaliști și ONG-uri va fi un imens rezervor de date care vor evidenția anomaliile profunde din anumite instituții și canalele de drenaj ale banilor publici. Iar toate dezvăluirile societății civile vor deveni resursă extra, gratis, spre folosința Executivului. Cu ajutorul ei pot fi impuse rapid corecții mecanismelor de achiziții publice, dar, mai ales, pot fi economisiți bani.
5. Reactivarea Corpurilor de Control. Fiecare minister are un Corp de Control. A cărui activitate este atât de discretă încât uităm adesea că mai există. Motivul discreției lor programatice este, de cele mai multe ori, faptul că sunt conduse de oameni a căror principală misiune era să țină de șase înalților funcționari și să închidă ochii la toate afacerile dubioase derulate în instituții. Doar când mai anunță DNA anchetarea unui ministru, secretar de stat sau director ne amintim că altcineva ar fi trebuit să sesizeze primul suspiciunile de corupție. Guvernul ar trebui să treacă rapid la evaluarea tuturor Corpurilor de Control din ministere, începând cu cel al premierului, și să le primenească rapid pe cele mai ineficiente. Un criteriu esențial pentru evaluare, care ar releva instantaneu complicitatea cu mafia, este numărul de sesizări către DNA sau Parchetul General. Ca și transparența, reactivarea Corpurilor de Control ar permite Executivului să identifice destul de ușor și punctele nevralgice în mecanismele decizionale și de control din administrație, dar și să concedieze nodurile din rețelele de corupție din aparatul central.
6. Evaluarea proiectelor de informatizare. Acestea reprezintă poate cea mai mare resursă de eficientizare a administrației, dar și una dintre țintele principale ale rețelelor mafiote cu complici în fostele guverne. Din nou, cu ajutorul partenerilor din societatea civilă ar putea fi inventariate fără prea mare efort cele mai mari tunuri date prin devalizarea proiectelor IT. Odată sesizați anchetatorii privind suspiciunile de fraudă și anulate contractele oneroase, ar putea fi relansate unele dintre programele de informatizare care ar avea un impact direct și imediat asupra performanțelor administrației.
7. Curățenie totală în companiile publice. Ele reprezintă cel mai important bastion al mafiei transpartinice. Trebuie începută urgent o evaluare onestă a cheltuielilor, a contractelor încheiate și a echipelor de management. Iar concluziile trebuie urmate de măsuri ferme de extragere a rețelelor de firme-căpușă și de destituire a șefilor numiți politic. Fără o intervenție dură împotriva lor, nu există nici o șansă de a anihila găurile negre ale economiei și de a înlătura din circuitul economic factori perturbatori care influențează negativ și economia privată. Reluarea procesului, întrerupt abrupt, de numire a unor manageri privați este de asemenea o prioritate. Degeaba faci curățenie dacă după aceea numești directori din aceeași specie ca și cei ce tocmai au fost demiși.
8. Recrutarea profesioniștilor. Nimic din toate cele de mai sus nu poate fi dus la bun sfârșit fără oameni competenți. Ei există. Trebuie doar căutați și recrutați în mod profesionist. Evident, va fi nevoie și de o regândire a sistemului de remunerare, astfel încât să fie tentați să își părăsească chiar și un post într-o firmă privată. Împreună, însă, cu un pachet atractiv de beneficii, va face ca misiunea unei firme de recrutare să nu fie una imposibilă. Nu în ultimul rând, merită reluat programul de aducere în țară a unor absolvenți de școli străine, compromis și închis de Guvernul Tăriceanu.
Chiar și doar aceste inițiative, finalizate cu succes, ar face din noul Guvern cel mai performant din istoria recentă. Nici una dintre ele nu este sortită eșecului dacă se vor investi în ele interesul și energia pe care până acum le-am observat la majoritatea miniștrilor doar când era vorba de a se îmbogăți sau a se ține departe de închisoare.
