21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialOpt persoane, între care patru copii, rănite într-un acident pe DN6

Opt persoane, între care patru copii, rănite într-un acident pe DN6

Patru copii şi patru adulţi au ajuns la spital, joi dimineaţă, unul dintre copii fiind în stare gravă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, pe DN6, între Drobeta Turnu Severin şi Craiova. Primele date arată că şoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, transmite Mediafax.

Potrivit inspectorului Claudiu Bebec, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi, după ce s-a răsturnat la intrarea în localitatea Tâmna, maşina s-a izbit de un cap de pod, mai multe persoane având nevoie de intervenţia pompierilor de la Descarcerare pentr a fi scoase din autoturism.

„Pe fondul oboselii la volan, şoferul a pierdut controlul volanului şi au intrat cu maşina într-un cap de pod”, a declarat Bebec.

Pompierii de la Descarcerare au intervenit pentru scoaterea unuia dintre copii şi a doi adulţi din maşina zdrobită, celelalte victime, alţi trei copii şi doi adulţi, reuşind să se salveze înainte să ajungă forţele de intervenţie.

Toţi au fost transportaţi cu mai multe ambulanţe la Spitalul din Drobeta Turnu Severin, copilul descarcerat fiind în stare foarte gravă.

Primele informaţii arată că minorii au vârste cuprinse între trei şi cinci ani şi că una dintre femeile rănite era însărcinată.

Toţi cei opt erau în autoturismul BMW care s-a răsturnat şi urmau să ajungă în Călăraşi.

Cele mai citite

Top 7 soluții de care ai nevoie dacă găzduiești o seară cu prietenii vara

Organizezi un party la tine acasă, profitând de faptul că vremea de afară încă este bună? Vezi cum trebuie să te pregătești pentru...

Germania și Franța cer amânarea controalelor biometrice la frontierele UE, invocând riscul de haos pentru călători

Germania și Franța au notificat Comisia Europeană că noul sistem de controale biometrice la frontierele Uniunii Europene nu este pregătit pentru implementare, relatează Financial...

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă