Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, la Guvern, că PMB va prelua Elcen, care nu este "fată mare, fiind destul de frământată" şi cu credite contractate la începutul anului, relatează Mediafax.
"Preluăm ELCEN-ul, e foarte adevărat că nu ne căsătorim cu o fată mare, este destul de frământată şi trecută prin ciur. Mirele e mai bătrân, dar asta nu-i fată mare. Sunt acolo o serie întreagă de credite care au fost luate la începutul anului 2014 şi, stingând prin confuziune 790 milioane euro, prin unirea cu ELCEN-ul, ne trezim cu 600 milioane lei", a spus Oprescu, prezent la şedinţa de miercuri a Guvernului.
Citește și: Primăria Capitalei primește 100 milioane de lei pentru gaze
El a arătat că se speră ca perioada de iarnă să fie trecută "în condiţii onorabile" din punct de vedere al încălzirii şi a mulţumit pentru deschiderea de care beneficiază municipiul Bucureşti, adăugând că în ultimii şase ani, până în prezent, nu a avut parte de un astfel de sprijin efectiv decât "parţial".
Surse oficiale au declarat anterior agenţiei Mediafax că Guvernul va acorda 100 milioane lei Primăriei Capitalei, bani care vor fi transferaţi ELCEN pentru furnizarea gazelor necesare RADET la distribuirea apei calde şi a energiei termice către populaţie, într-o şedinţă la care va fi prezent şi primarul general, Sorin Oprescu.
"La şedinţa de miercuri a Guvernului este aşteptat să participe şi primarul general Sorin Oprescu. Vor fi alocate 100 milioane lei către primărie, pentru ELCEN", au declarat sursele.
Bucureştenii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile la rând, după ce Distrigaz a redus presiunea gazului furnizat companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), din cauza sumelor pe care le are de încasat de la aceasta. La rândul său, ELCEN, care are de încasat bani de la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde.
Citește și: Proiectul fuziunii RADET-Elcen, aprobat de CGMB. Oprescu: Fuziunea, undeva spre martie 2015
În urmă cu o săptămână, în şedinţă de guvern, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului Finanţelor şi ministrului delegat pentru Energie să îi acorde sprijin primarului general, dacă există această posibilitate, pentru a fi la zi cu plăţile către Distrigaz, adăugând însă că şi-ar dori să vadă mai multă responsabilitate în conducerea politică a autorităţilor locale, Guvernul urmând să intervină acolo unde va fi "absolut necesar".
Atunci, Alianţa Creştin-Liberală (ACL), formată din PDL şi PNL, a cerut demisia premierului Ponta pe motiv că "instigă la încălcarea legii" prin cererea adresată Ministerului Economiei de a găsi soluţii legate de căldura şi apa caldă a bucureştenilor.
Proiectul privind fuziunea dintre Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti şi Electrocentrale Bucureşti, de care depinde, potrivit municipalităţíi bucureştene, rezolvarea problemelor legate de energia termică, a fost aprobat, marţi, de Consiliul General Municipiului Bucureşti (CGMB), după ce la două şedinţe anterioare nu a strâns numărul de voturi necesar.
La votul din şedinţa de marţi, proiectul a fost aprobat de toţi cei 48 de consilieri prezenţi.
Proiectul vizează "solicitarea către Guvernul României de emitere a unui act normativ cu privire la transferul acţiunilor societăţii Electrocentrale Bucureşti SA din proprietatea privată a statului român în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti, în aplicarea prevederilor Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului din data de 27 martie 2013, cu tema Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în Municipiul Bucureşti şi Municipiul Constanţa".
Documentul a fost pe ordinea de zi şi la şedinţele CGMB din 4 şi 30 septembrie, însă nu a fost aprobat, deoarece grupul consilierilor PDL- PNL a părăsit sala şi nu s-a putut aduna numărul de voturi necesar, respectiv cel de două treimi din membrii Consiliului.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti este în subordinea municipalităţii, iar Elcen – Electrocentrale Bucureşti, furnizorul de energie termică al RADET, aparţine Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie.
Noua entitate, care va rezulta în urma fuziunii RADET-ELCEN, va fi în subordinea municipalităţii.