1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialOprescu: Au trecut 20 de ani de promisiuni şi nimic nu...

Oprescu: Au trecut 20 de ani de promisiuni şi nimic nu s-a terminat

Prezent la o conferinţa de presă, Sorin Oprescu a declarat că dezboltarea oraşului nu este posibilă datorită unor frâne puse de „oameni plini de ipocrizie”.

„Să se schimbe Bucureştiul? Sunt mulţi ipocriţi care nu vor nimic, nu vor să se întâmple nimic în oraşul asta”, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Oprescu a mai delcarat că Bucureştiul nu este numai oraşul sau, după cum spun mulţi reprezentanţi ai clasei politice, ci a tururor bucureştenilor.

În timpul discursului sau, Oprescu s-a întrebat retoric de ce s-au inghitit 20 de ani de dezvoltare. Răspunsul a fost unul  foarte sincer, precum a catalogat primarul intrega sa interventie. ” Fiecare reprezentat a puterii politice nu au decât o singură dorinţă: să se omoare între ei. Trăiesc pe pielea mea acest lucru, dar acesta nu este un strigăt de ajutor, nu am nevoie de ajutor. Mă descurc”, a precizat Oprescu

Cele mai citite

Trafic restricționat din nou pe Valea Oltului din 19 noiembrie până în 15 decembrie

Pe Valea Oltului, în perioada 19 noiembrie – 15 decembrie 2024, vor fi instituite restricții de circulație pentru a permite demararea lucrărilor la secțiunea...

Suedia trimite broșuri locuitorilor și îi îndeamnă se pregătească pentru eventualitatea unui război cu Rusia

În contextul intensificării tensiunilor globale și al invaziei Rusiei în Ucraina, Suedia ia măsuri importante pentru pregătirea populației sale în cazul unui război. Suedia...

4 avantaje ale biostimulatorului Amalgerol Essence în agricultură

În lumea dinamică a agriculturii moderne, unde fiecare decizie contează, biostimulatorii devin aliați de încredere în optimizarea producției. Printre aceste produse inovatoare, Amalgerol Essence...
Ultima oră
Pe aceeași temă